În cadrul unui comentariu făcut în exclusivitate pentru portalul TRIBUNA, Directorul Executiv al IDIS „Viitorul”, Igor Munteanu, ex-Ambasadorul RM în SUA, a abordat din toate punctele de vedere problema preconizatei introduceri a controlului mixt moldo-ucrainean pe segmentul de frontieră ce revine regiunii transnistrene. Vedeţi mai jos comentariul integral.

Subiectul posturilor comune la frontiera dintre RM și Ucraina este unul viu discutat  în ultima perioadă, în special datorită opoziției vehemente a unor profitori ai acestui regim și vorbim în acest caz de opoziția administrației de la Tiraspol, dar și de anumite voci singulare, care se opun aplicării acestei înțelegeri mai degrabă din oportunism birocratic, just in case, nu pentru că ar avea ceva principial de reproșat, și pentru că aceste decizii solidare ale guvernelor de la Kiev și Chișinău ar putea, eventual, modifica actualul „status quo”, de care aceștia profită, conștient sau mai puțin conștient. Evident că această stabilitate pernicioasă „de cavou” nu servește interesului national al RM, și nici al Ucrainei, și cu atât mai mult nu servește intereselor cetățenilor RM. Peste 350.000 cetățeni ai RM sunt în acest moment rezidenți ai regiunii transnistrene, o majoritate absolută a locuitorilor adulți ai acestei regiuni, care suferă voluntarismul, agresiunea și fățărnicia acestui regim, care-și extrage rentele dintr-o stare continuă „de nerecunoaștere”. Acest regim parazitează pe lipsa de control din partea RM și Ucrainei asupra liniilor sale externe pentru a-și securiza interesele comerciale și politice ale clanurilor aflate la putere în Tiraspol, creând tensiuni și surse de șantaj inclusiv prin intermediul formatelor „1+1” și „5+2”, după cum ne-am convins încă odată prin intervențiile recente ale lui Ignatiev și Krasnoselski, care vorbesc din nou de blocadă, de pași destructivi, de nevoia unor pași de încredere, dar numai pentru a cere noi concesii, niciodată pentru a intra într-o normalitate a politicilor de reintegrare. Personal, eu cred că nu ar trebui să atragem multă atenție retoricii folosite de regimul de la Tiraspol, plin de bufoni care-și merită numele. Un control de frontieră moldo-ucrainean va arăta nimicnicia acestui proiect separatist, deschizând drumul spre următorii pași, care ar putea accelera politica de reintegrare a teritoriului care ne aparține de drept.

Evident, asta se va întâmpla dacă decizia guvernelor Ucrainei și RM nu se va împiedica pe loc drept, și spun asta pentru că cele mai bune înțelegeri bilaterale pot fi uneori compromise de interese birocratice sau meschine ale unor grupuri. Încă mai există riscuri interne de a bloca acest proiect, prin reactivarea unor structuri loiale intereselor Federației Ruse în țara noastră. Nu voi da nume, în acest caz, dar cred că cititorii publicației Dvs vor ghici cu ușurință cine se simte îndreptățit să ceară cu vehemență concesii Chișinăului și s-o facă pe mortul în popușoi în privința unor teme vitale pentru ordinea constitutională și securitatea națională a RM, cum ar fi: circulația liberă a cetățenilor, protejarea zonei de securitate, evacuarea munițiilor și trupelor străine din regiune, oprirea procesului de instruire și consolidare a efectivelor armatei transnistrene. Aceste teme stau nerezolvate de foarte mult timp, deși asupra lor s-a pronunțat în mai multe rânduri societatea civilă din RM, inclusiv prin lansarea Strategiei 3D (demilitarizare, democratizare și decriminalizare) în 2004, după care a urmat adoptarea unei legi extrem de prețioase în anul 2005 „Cu privire la statutul special al raioanelor din estul RM”. După foarte multe ezitări și eșecuri, instalarea unui punct comun de frontieră semnalează astfel un prim pas bun în direcția corectă, ori ca să folosesc o metaforă mai vie, este „un fruct demult copt, care-și așteaptă grădinarul să-l pună pe masă pentru cei care-l merită”.

Decizia este favorizată în acest moment de un șir de factori regionali și interni. Este evident că regimul liber de viză pe care-l solicită Ucraina din partea UE îi cere un efort suplimentar intern, de securizare a unei frontiere problematice, a unei frontiere poroase, asociată de-a lungul timpului exclusiv cu businessul de contrabandă, pe larg practicat de rețele și structuri quazi-criminale cu conexiuni strânse în regimul separatist de la Tiraspol, dar și anumite autorități din regiunea Odesa. Tabloul nu ar fi complet, dacă nu ar constata existența unor „oi rătăcite” pe subiectul punctelor comune de frontieră chiar și printre anumiți oficiali ai Guvernului de la Chișinău, care se preocupă mai mult de propriul confort birocratic decât de căutarea de soluții în sprijinul securității naționale a statului care le plătește salariile și pe care ar trebui să-l reprezinte. Acești dichisiți domni sunt întotdeauna primii la primit decorații și onoruri oficiale, și ultimii la asumarea de responsabilități – un fel de patrioți de cafenea, descriși cu mult haz și talent de celebrul Ion Luca Caragiale, doar poate un pic adaptați realităților post-sovietice și „pompozității” titlurilor lor oficiale.

„Ne bucurăm în ciuda lor” (după cum cântă un foarte talentat grup musical din RM) și credem că, în 2017, realmente există o bună oportunitate de a crea un sistem mixt de control comun al frontierei cu Ucraina, care nu trebuie sub nici o formă ratată. Decizia comună a guvernelor de la Chișinău și Kiev de a introduce un regim de control comun la postul de frontieră Kuciurgan este binevenită și deosebit de utilă intereselor naționale ale ambelor state prietene și aliate, care, este bine să notăm, merge mai departe decât practica de constatare a fluxurilor de pasageri și comerț pe care o face (încă!) Misiunea EUBAM la frontiera RM cu Ucraina, exprimând astfel voința suverană a două state independente, pe o frontieră comună care le aparține. Mai mult. Asemenea practici de control unificat pe o singură parte a frontierei sunt destul de populare pe plan european. Ucraina și Polonia au introdus practica controlului comun de mai mulți ani deja pe anumite segmente ale frontierei, care cerea fluidizare și standarde mai înalte de control; după cum există asemenea practici și între Croația și Slovenia, România și Bulgaria, conform standardelor UE și sub răspunderea FRONTEX, agenția specializată a UE în controlul frontierelor interne și externe a spațiului comunitar. Se vorbește de mai mulți ani despre utilitatea unor puncte comune de control între RM și România, dar aparent, lucrurile nu s-au mișcat suficient de rapid, încât să se ajungă la un sistem operational al punctelor comune de control vamal și de acte. Acest proiect are implicații profunde pentru sistemul de securitate al Republicii Moldova, mult timp ignorat, dar și testat la limitele sale într-un context în care vecinul nostru, Ucraina, încă luptă un război adevărat, iar o parte din teritoriu îi este amputat prin anexare de teritoriu (Crimeea), dar și prin sprijinirea unor regimuri separatiste în Donbas, scrise ca la indigo după modul în care a fost capturată Transnistria în 1991-1992 cu susținerea Rusiei.