Editorial28 Februarie 2017 07:00

Care e miza războiului declanşat împotriva Partidului lui Renato Usatâi

„Partidul Nostru”, condus de Renato Usatâi, e supus unor atacuri fără precedent, lucru care se vede deja cu ochiul liber. Şi aceste atacuri sunt atât de imagine, cât şi îndreptate spre distrugerea infrastructurii formaţiunii, prin „organizarea” de plecări din acest partid. Poate cuiva i se par aceste constatări prea dure, dar nu trebuie să ne îmbătăm cu apă chioară – trăim în Republica Moldova unde nimic nu se întâmplă pur şi simplu. În special, în politică.

Făcând abstracţie de situaţia actuală a PN, în rândurile de mai jos voi încerca să dau posibile răspunsuri la întrebarea: Care e miza războiului declanşat împotriva Partidului lui Renato Usatâi? Or, dacă vom reuşi să găsim răspuns la această întrebare, multe lucruri vor deveni mai clare. Iar posibile răspunsuri pot fi trei. Cel puţin, aşa văd eu lucrurile.

Primul – actuala guvernare, deşi continuă să se declare pro-europeană, tot mai des dă impresia că-şi doreşte să se transforme într-o forţă „moldovenisto-statalistă”, încearcă să se deplaseze spre centru-stânga şi îşi eliberează o potenţială nişă electorală, care acum e ocupată de Partidul lui Renato Usatâi. Guvernarea înţelege că pe centru-dreapta nu prea are cum să se extindă şi că imaginea sa „pro-europeană” nu prea e acceptată de cetăţeni, iar partenerii externi închid ochii la acest „mic detaliu” pentru că nu au cu cine altcineva să discute în Republica Moldova la această etapă pentru a nu admite revenirea ţării în totalitate în sfera de influenţă a Rusiei. Imaginea pro-europeană a guvernării actuale se va risipi în ajunul următoarelor alegeri parlamentare şi aceasta de pe acum trebuie să-şi caute un „poligon” de rezervă, iar acesta poate fi segmentul de centru-stânga, ocupat acum în mare parte de partidul lui Renato Usatâi.

Al doilea – Renato Usatâi a devenit incomod pentru actuala guvernare prin declaraţiile acide şi unele dezvăluiri pe care le face. Puterea înţelege că felul de a fi al Primarului de Bălţi şi al formaţiunii sale exclude orice posibilitate de control asupra lui, orice posibilitate de a ajunge la careva înţelegeri cu el, iar aceasta înseamnă că în coastele guvernării stă o bombă cu efect întârziat, care trebuie dezamorsată de pe acum, chiar şi cu riscul de a întări Partidul Socialiştilor, care şi aşa e destul de puternic. Pentru că, dacă actuala guvernare nu intenţionează să migreze spre centru-stânga, electoratul PN, în cazul distrugerii acestui partid, va migra în mare parte spre PSRM. Este gata guvernarea să plătească un asemenea  preţ pentru neutralizarea politică a lui Renato Usatâi şi a partidului său? Nu e o întrebare deloc simplă, căci, „alimentat” electoral de alegătorii PN, PSRM poate deveni o forţă creşterea căreia nu va mai putea fi controlată de nimeni şi nimic. Exact aşa cum s-a întâmplat cu PCRM în 2001.

Al treilea – guvernarea pregăteşte astfel terenul pentru implementarea sistemului electoral uninominal sau mixt. Nu este un secret că, în cadrul sistemului electoral uninominal sau mixt, un rol de bază revine liderilor locali, iar PN, din acest punct de vedere, stă bine. La precedentele alegeri locale generale, PN a obţinut conducerea a o treime din marile oraşe ale ţării şi acest factor poate juca un rol decisiv în cadrul unui eventual scrutin în baza sistemului uninominal sau mixt. Distrugerea PN ar însemna o garanţie în plus pentru actuala guvernare că va fi marele beneficiar al modificării sistemului electoral.

Posibil să existe şi alte răspunsuri la întrebarea formulată în debutul acestui material. Dacă le cunoaşteţi, vă rugăm să ne scrieţi.

Dumitru Spătaru

Sondaj

  • Care va fi soarta referendumului anunţat de Preşedintele Igor Dodon?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online