[ X ]
Important27 August 2026 11:46

Radu Vrabie: Responsabilitatea generației noastre este să continuăm ceea ce s-a făcut bine și să avem curajul să schimbăm ceea ce poate funcționa mai bine

Radu Vrabie, directorul Serviciul Vamal, a acceptat invitația TRIBUNA și la “35 de ani de Independență” a declarat următoarele:

Republica Moldova la 35 de ani

La 35 de ani de Independență, văd Republica Moldova ca pe un stat care a trecut prin multe etape și care continuă să se transforme. Dacă privim în urmă, sunt trei decenii și jumătate în care au fost construite instituții, au fost făcute reforme, au existat perioade mai bune și perioade complicate. Important este că am continuat să mergem înainte.

Pentru Serviciul Vamal, această aniversare are o semnificație aparte, pentru că și sistemul vamal al Republicii Moldova împlinește în acest an 35 de ani. Practic, am crescut odată cu statul. La început a trebuit construit un sistem vamal național, iar astăzi provocările sunt cu totul altele: integrarea în spațiul vamal european, digitalizarea proceselor, schimbul de date, proceduri mai simple pentru mediul de afaceri și, în același timp, instrumente mai eficiente de control.

Cred că și această evoluție arată cât de mult s-a schimbat Republica Moldova în 35 de ani.

Iar dincolo de instituții, reforme sau indicatori, Moldova înseamnă, în primul rând, oamenii ei. Cei care muncesc aici, cei care au reușit peste hotare și cei care, indiferent unde se află, păstrează legătura cu țara.

Cele mai mari realizări

În primul rând, faptul că Republica Moldova a reușit să-și construiască propriile instituții și să le mențină funcționale inclusiv în perioade dificile. Astăzi ni se poate părea un lucru firesc, dar dacă privim de unde am pornit în 1991, înțelegem mai bine amploarea acestui proces.

O realizare importantă este și apropierea de Uniunea Europeană. Pentru noi, la Serviciul Vamal, aceasta este foarte concretă. Nu este doar despre obiective sau angajamente asumate la nivel de țară. Înseamnă legislație pe care o armonizăm, sisteme pe care trebuie să le facem compatibile, schimb electronic de informații, proceduri și standarde pe care deja le introducem în activitatea curentă.

Aș menționa și deschiderea economică a Republicii Moldova. Avem companii care exportă, produse moldovenești care ajung pe piețe noi și antreprenori care au demonstrat că pot fi competitivi. Pentru o economie ca a noastră, accesul la piețe și conectarea la circuitele comerciale internaționale sunt foarte importante.

Sigur că mai avem mult de lucru. Dar cred că este corect să vedem și distanța pe care am parcurs-o în acești 35 de ani.

Cele mai mari provocări

Care sunt lucrurile care, în opinia dvs., divizează societatea? Una dintre cele mai mari provocări rămâne încrederea. Încrederea oamenilor în instituții, încrederea mediului de afaceri în reguli și în predictibilitatea lor, dar și încrederea noastră, ca societate, că putem duce până la capăt transformările pe care le-am început. Din experiența administrației publice am învățat că încrederea nu se construiește prin declarații. Ea se câștigă în fiecare zi, prin modul în care funcționează o instituție, prin felul în care este tratat cetățeanul sau antreprenorul, prin transparență, integritate și rezultate. Într-o perioadă în care Republica Moldova trece prin transformări importante, cred că avem nevoie, înainte de toate, de consecvență și de capacitatea de a construi în jurul obiectivelor care contează pentru dezvoltarea țării. Modernizarea instituțiilor, o economie competitivă, siguranța și crearea unor oportunități mai bune pentru oameni sunt lucruri care ne privesc pe toți și în jurul cărora trebuie să ne concentrăm eforturile. Pentru Serviciul Vamal, provocarea următorilor ani este la fel de complexă: să devenim tot mai deschiși și mai simpli pentru comerțul legitim și, în același timp, tot mai eficienți în protejarea securității economice a statului. Cele două obiective nu se exclud. Dimpotrivă, o vamă modernă trebuie să le poată face bine pe ambele.

Viitorul Republicii Moldova. Cum va fi peste 10 ani

Mi-aș dori ca peste zece ani multe dintre lucrurile despre care astăzi vorbim ca despre obiective să fie deja firești. Să avem servicii publice mai simple, mai puțină birocrație și cât mai multe procese care pot fi realizate digital, fără drumuri și documente inutile. Mi-aș dori, de asemenea, să avem o economie mai bine conectată la piața europeană și companii moldovenești cărora să le fie mai ușor să exporte și să intre pe piețe noi. În domeniul vamal știm destul de clar în ce direcție trebuie să mergem.

Vorbim despre conectarea la arhitectura vamală europeană, sisteme informaționale interoperabile, schimb de date și utilizarea tehnologiilor moderne pentru analiza de risc și control. Ideal este ca informația necesară controlului să ajungă înaintea mărfii, iar intervenția funcționarului vamal să fie concentrată acolo unde există cu adevărat un risc.

Pentru cetățean sau pentru antreprenor, rezultatul trebuie să fie unul foarte simplu: mai puțin timp pierdut, proceduri clare și un serviciu public care funcționează.

Lucruri cu care mă mândresc și pe care le-aș spune unui străin atunci când întreabă despre Moldova

Probabil aș începe cu oamenii. Avem oameni muncitori, inventivi și foarte adaptabili. Sunt moldoveni care au construit afaceri aici, sunt profesioniști apreciați în multe țări și sunt oameni care au plecat, au acumulat experiență și s-au întors să facă lucruri bune acasă.

I-aș vorbi, bineînțeles, despre vinurile și gastronomia noastră. Dar i-aș spune să nu se limiteze la atât.

L-aș îndemna să iasă din Chișinău, să meargă prin sate, să vadă peisajele și să cunoască oamenii. Cred că acolo descoperi o parte foarte autentică a Moldovei.

Și mi-ar plăcea să-i arăt și Moldova de astăzi – companii care exportă pe piețe exigente, antreprenori care dezvoltă produse competitive, tineri care creează aici și oameni care schimbă lucrurile în comunitățile lor.

Avem tradiții de care suntem mândri, dar avem și o Moldovă modernă, care merită cunoscută.

Mesajul pentru Republica Moldova, pentru cetățeni

35 de ani sunt suficienți pentru a privi în urmă și a vedea cât de mult s-a schimbat țara, dar cred că este și mai important să ne uităm la ceea ce avem de făcut înainte.

Pentru noi, cei din Serviciul Vamal, anul acesta are o semnificație specială. Republica Moldova marchează 35 de ani de Independență, iar sistemul vamal național – 35 de ani de la fondare. Sunt generații de oameni care au contribuit în această perioadă la construirea și funcționarea instituțiilor statului, iar munca lor merită respectată.

Responsabilitatea generației noastre este să continuăm ceea ce s-a făcut bine și să avem curajul să schimbăm ceea ce poate funcționa mai bine. Instituțiile trebuie să evolueze odată cu societatea și cu așteptările oamenilor.

Republicii Moldova îi doresc pace, stabilitate și capacitatea de a valorifica oportunitățile pe care le are astăzi. Iar cetățenilor le doresc să aibă cât mai multe motive să-și vadă viitorul aici.  Celor care lucrăm în serviciul public ne revine o responsabilitate în plus: să demonstrăm, prin ceea ce facem în fiecare zi, că încrederea acordată instituțiilor statului este meritată.

La mulți ani, Republica Moldova!

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial O măsură necesară pentru protejarea micului business Noul Premier, Vasile Tofan a prezentat politica fiscală pentru anul viitor, una din prevederile căreia ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...