Tragedia de la Soroca, unde o femeie a decedat în timp ce aștepta la coadă pentru a solicita compensații la încălzire, scoate în evidență problemele legate de organizarea procesului de înregistrare a beneficiarilor. Deputata Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), Angela Cutasevici, solicită autorităților să intervină urgent și să simplifice procedurile, în special pentru persoanele în vârstă, informează TRIBUNA.
Parlamentara critică birocrația și cozile la care sunt nevoiți să stea cetățenii pentru a solicita ajutor la plata facturilor. Potrivit acesteia, cele peste 100.000 de cereri depuse în prima zi, cifră prezentată de Ministerul Muncii drept un succes, arată, de fapt, cât de îngrijorați sunt oamenii de facturile mari și de cheltuielile pentru încălzire.
„Statul deține deja date despre pensii, salarii și prestații sociale. Aceste informații trebuie utilizate pentru identificarea din oficiu a beneficiarilor. Persoanele care au primit compensații în anii precedenți ar putea fi înregistrate automat, cu posibilitatea actualizării datelor. Oamenii nu trebuie puși să stea la cozi și să treacă prin proceduri birocratice pentru a primi un ajutor de care au nevoie”, susține Angela Cutasevici.
Deputata MAN propune ca, până la implementarea unui mecanism automatizat, autoritățile să asigure asistență la domiciliu pentru persoanele care nu se pot deplasa, să suplimenteze personalul responsabil de înregistrare și să introducă programări pentru evitarea cozilor.
Totodată, Angela Cutasevici solicită Ministerului Muncii și Protecției Sociale să verifice de urgență modul în care este organizată înregistrarea cetățenilor în teritoriu și să elimine barierele birocratice care îngreunează accesul la compensații.







