[ X ]
Alegeri24 Octombrie 2026 09:16

Premieră: Alegătorii vor putea utiliza actele de identitate digitale la alegerile locale noi și cele regionale

Comisia Electorală Centrală (CEC) în parteneriat cu Agenția de Guvernare Electronică (AGE), a anunțat pilotarea identificării alegătorilor cu buletinul sau cartea de identitate din aplicația EVO la alegerile locale noi din 1 noiembrie, precum și la cele din UTA Găgăuzia din 15 noiembrie, informează TRIBUNA.

Procesul de votare nu suferă modificări: buletinul de vot rămâne pe suport de hârtie, iar aplicarea ștampilei se va face în mod tradițional, în cabina de vot. Inovația vizează strict etapa de verificare a identității alegătorului la masa operatorului din cadrul Sistemului de Înregistrare a Alegătorilor.

„Prin această inițiativă, oferim alegătorilor o modalitate suplimentară de a se identifica la secția de votare, folosind tehnologiile digitale cu care sunt deja familiarizați. Pentru CEC, modernizarea procesului electoral înseamnă mai multă accesibilitate pentru cetățeni, cu respectarea cerințelor de securitate și de protecție a datelor personale. Etapa de pilotare ne va permite să evaluăm cum funcționează această soluție în practică și să pregătim utilizarea ei la viitoarele scrutine”,  a spus Președinta Comisiei Electorale Centrale, Angelica Caraman.

„Serviciile publice digitale trebuie să fie utile acolo unde contează cel mai mult pentru oameni. Pilotarea utilizării actului de identitate digital la vot ne ajută să atingem obiectivul de 100% transformare digitală, oferind o alternativă modernă, la fel de sigură ca documentul fizic, construită pe arhitectura portofelului european de identitate digitală și protejată cu mecanisme stricte de securitate”, a menționat Nicoleta Colomeeț, Directoarea Agenției de Guvernare Electronică. 

Cum funcționează procedura la secția de vot

  1. Scanarea: Alegătorul deschide aplicația EVO și scanează codul QR afișat pe masa operatorului din secția de votare.
  2. Confirmarea: Aplicația prezintă setul de date solicitat conform procedurilor CEC pentru identificare, iar alegătorul confirmă partajarea acestora direct de pe propriul telefon.
  3. Validarea: Sistemul confirmă instant datele de identitate, iar alegătorul merge mai departe pentru a primi buletinul de vot.

Securitate, opționalitate și standarde europene

Utilizarea actului digital este voluntară. Alegătorii care doresc să prezinte în continuare buletinul de identitate pe suport fizic o pot face fără nicio restricție. Prezentând actul digital, alegătorii transmit datele sale prin consimțământ, iar CEC solicită exclusiv informațiile necesare validării dreptului de vot, conform cadrului legal privind protecția datelor cu caracter personal.

Rezultatele acestei etape pilot vor sta la baza extinderii utilizării actelor digitale de identitate la toate scrutinele naționale viitoare.

Integrarea de către CEC a Portofelului de identitate digitală EVO continuă procesul început la 1 aprilie 2026, când Agenția de Guvernare Electronică a lansat etapa de integrare a portofelului pentru instituțiile publice și companiile private.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cercul se închide: A venit timpul deciziilor de principiu! Ultimele date prezentate public de Premierul Vasile Tofan arată cât de gravă este situaţia legată de ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...