Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a găzduit reuniunea Comitetului director privind implementarea Planului de acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2025–2028. Discuțiile s-au concentrat asupra progreselor înregistrate în realizarea proiectelor, impactului acestora asupra proceselor de reformă și priorităților de cooperare pentru perioada următoare, informează TRIBUNA.
Evenimentul a fost deschis de viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, și directorul Direcției de coordonare a programelor din cadrul Consiliului Europei, Claus Neukirch. Reuniunea a fost coprezidată de secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe, Corina Călugăru, și directorul Claus Neukirch, cu participarea reprezentanților instituțiilor naționale beneficiare, ai Consiliului Europei și ai societății civile.
În intervenția sa, ministrul Mihai Popșoi a evidențiat contribuția esențială a Consiliului Europei la consolidarea instituțiilor democratice, promovarea drepturilor omului și susținerea reformelor în contextul procesului de integrare europeană a Republicii Moldova.
„Cooperarea cu Consiliul Europei reprezintă un sprijin esențial pentru consolidarea instituțiilor democratice și avansarea reformelor necesare integrării europene. Este important ca resursele mobilizate prin Planul de acțiuni să fie valorificate eficient, iar proiectele implementate să genereze rezultate concrete și durabile pentru instituții și cetățeni. Obiectivul nostru este să construim instituții tot mai puternice, capabile să răspundă provocărilor și să asigure continuitatea reformelor”, a declarat ministrul Mihai Popșoi.
Șeful diplomației moldovenești a subliniat, de asemenea, importanța fortificării capacităților instituționale și societale în fața ingerințelor externe, dezinformării și amenințărilor hibride. În acest context, ministrul a evidențiat rolul educației și al dezvoltării gândirii critice în consolidarea rezilienței democratice pe termen lung. Totodată, Mihai Popșoi a reiterat obiectivul Republicii Moldova de a avansa către etapa de post-monitorizare în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
La rândul său, directorul Direcției de coordonare a programelor din cadrul Consiliului Europei, Claus Neukirch, a apreciat angajamentul autorităților Republicii Moldova și cooperarea eficientă în implementarea proiectelor comune.
„Consolidarea securității democratice presupune nu doar instituții puternice, ci și o societate rezilientă, capabilă să facă față amenințărilor hibride, dezinformării și ingerințelor externe. Consiliul Europei va continua să sprijine Republica Moldova în promovarea valorilor democratice, consolidarea statului de drept și protejarea drepturilor omului”, a subliniat Claus Neukirch.
În cadrul reuniunii, reprezentanții instituțiilor beneficiare au prezentat principalele rezultate obținute în implementarea proiectelor, impactul acestora asupra reformelor sectoriale, precum și provocările și prioritățile pentru etapa următoare. Discuțiile au evidențiat necesitatea unei coordonări eficiente între instituțiile naționale și partenerii internaționali, astfel încât asistența oferită să răspundă necesităților concrete ale Republicii Moldova.
În sesiunea de concluzii, secretarul de stat Corina Călugăru a subliniat importanța valorificării rezultatelor obținute și a adaptării cooperării la noile provocări. În acest sens, au fost evidențiate oportunitățile de extindere a proiectelor comune în domenii precum inteligența artificială și protecția drepturilor omului, combaterea dezinformării și a manipulării informațiilor și ingerințelor străine (FIMI), precum și protecția drepturilor și bunăstării copiilor în mediul digital.
Secretarul de stat a reiterat angajamentul Ministerului Afacerilor Externe de a asigura coordonarea eficientă a implementării Planului de acțiuni, în strânsă cooperare cu instituțiile naționale și Consiliul Europei, pentru a transforma asistența acordată în rezultate durabile și beneficii concrete pentru cetățeni.
Planul de acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2025–2028, cu un buget total estimat la 43,6 milioane de euro, constituie principalul cadru strategic de cooperare dintre Republica Moldova și Consiliul Europei. Documentul urmărește susținerea reformelor în domeniile drepturilor omului, democrației și statului de drept, contribuind la alinierea instituțiilor și a cadrului normativ național la standardele europene și la avansarea procesului de integrare europeană.







