Comisia de la Veneția critică mai multe prevederi ale noului Cod de organizare și funcționare a Parlamentului, promovat de guvernarea PAS, care riscă să consolideze puterea majorității parlamentare și să limiteze drepturile opoziției – a declarat deputata MAN, Angela Cutasevici, care a amintit că proiectul a fost votat în două lecturi cu voturile deputaților PAS, fără a aștepta avizul Comisiei de la Veneția, deși deputații MAN au solicitat amânarea adoptării acestuia, informează TRIBUNA.
„Comisia de la Veneția regretă că Parlamentul a continuat modificarea proiectului înainte de primirea avizului. Deputații MAN au avertizat asupra acestor riscuri, dar majoritatea parlamentară a ignorat solicitările noastre”, a subliniat Angela Cutasevici.
Printre principalele probleme semnalate de Comisie se numără:
Concentrarea puterii în mâinile majorității parlamentare, în timp ce opoziția beneficiază de prea puține garanții.
Posibilitatea revocării reprezentanților opoziției din funcțiile de conducere ale Parlamentului și comisiilor parlamentare.
Limitarea dreptului opoziției de a stabili agenda parlamentară. Comisia recomandă ca fracțiunile de opoziție să decidă subiectele discutate în zilele dedicate acestora.
Restrângerea dezbaterilor parlamentare, fără garantarea dreptului tuturor fracțiunilor de a lua cuvântul.
Utilizarea procedurilor de urgență, care pot reduce timpul pentru examinarea proiectelor și consultările publice.
Limitarea instrumentelor de control parlamentar, opoziția fiind dependentă de acordul majorității pentru inițierea unor dezbateri și constituirea comisiilor de anchetă.
Riscul modificării regulilor parlamentare în avantajul imediat al majorității, motiv pentru care Comisia recomandă amânarea aplicării noilor prevederi.
Angela Cutasevici a menționat că Comisia de la Veneția recomandă adoptarea unui regulament parlamentar cu statut juridic specific, în locul Codului promovat de PAS.







