[ X ]
Important26 August 2026 15:25

Igor Grosu: Independența este a noastră a tuturor, să ne bucurăm de ea, să o protejăm și să ținem la ea

Igor Grosu, președintele Parlamentului, a spus că, cu multă emoție și mândrie, a fost astăzi alături de părinții fondatori ai Republicii Moldova, în sala în care acum 35 de ani, la 27 august 1991, s-a scris istoria noastră, informează TRIBUNA.

Potrivit spuselor sale, președintele Mircea Snegur declara atunci – „A sosit timpul să facem dreptate poporului nostru. Trăiască Moldova independentă”. „Trăiască Moldova independentă” răsuna și în Piața Marii Adunări Naționale unde zeci de mii de oameni din întreaga țară s-au adunat și au cerut ca țara noastră să fie independentă.

“Această pagină din istoria statului nostru a fost opera de căpătâi a 277 de deputați demni, care într-un moment de răscruce au avut curajul și au semnat cu mândrie pentru Independența Republicii Moldova. În acea sală, deputații primului Parlament au ales libertatea și democrația.

Ca istoric, știu că 35 de ani în viața unui stat nu înseamnă foarte mult, dar din punct de vedere demografic este vârsta unei generații. O generație întreagă s-a născut și a activat în statul Republica Moldova. În acești ani am învățat, uneori greu, ce înseamnă să fim un stat independent, să ne cunoaștem istoria și să ne consolidăm propria identitate. Independența este a noastră a tuturor, să ne bucurăm de ea, să o protejăm și să ținem la ea, de la mic la mare, indiferent de limba pe care o vorbim și de locul de unde venim.

Independența ne unește și așa trebuie să rămână mereu”, a subliniat șeful Legislativului.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial O măsură necesară pentru protejarea micului business Noul Premier, Vasile Tofan a prezentat politica fiscală pentru anul viitor, una din prevederile căreia ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...