[ X ]
Important19 August 2026 10:50

Angela Cutasevici: Respectul pentru profesor trebuie să se vadă și în salariu, dar și în felul în care statul își onorează promisiunile

Angela Cutasevici, deputat al Mișcării Alternativa Națională, fost viceprimar pe educație al capitalei, a anunțat că din motive obiective, de sănătate, nu poate participa la protestul cadrelor didactice, însă își susține în totalitate colegii de breaslă și le susține revendicările, informează TRIBUNA. 

Politiciana a spus că, profesorii au avut răbdare. În ianuarie 2026, pentru prima dată în ultimii opt ani, majorarea salarială anuală a lipsit. Au așteptat, având încredere în promisiunea că salariile vor crește de la 1 septembrie 2026. Între timp, costul vieții a continuat să crească, iar salariile profesorilor au rămas la nivelul stabilit la începutul anului 2025. Această realitate se simte în fiecare familie: la alimente, medicamente, transport, întreținere, facturi și cheltuielile de zi cu zi.

„Câtă răbdare mai putem cere unui profesor atunci când prețurile cresc, responsabilitățile devin tot mai mari, iar majorarea salarială promisă este din nou amânată?

Am petrecut mulți ani la clasă. Știu câtă muncă, răbdare și responsabilitate cere această profesie. Știu ce înseamnă munca la clasă, dedicația pentru fiecare copil, grija pentru progresul lui, orele de pregătire, evaluările, discuțiile cu părinții și efortul care continuă, adesea, dincolo de program.

Vorbim mereu despre reforme, despre calitate, despre atragerea tinerilor în școli și despre păstrarea profesorilor cu experiență. Toate aceste obiective își pierd sensul atunci când omul de la clasă trăiește de la o lună la alta cu grija cheltuielilor de mâine”, a spus ea.

Angela Cutasevici a afirmat că, profesorii au așteptat luni întregi majorarea anunțată pentru 1 septembrie. Au avut încredere în angajamentele asumate. Astăzi, când termenul este atât de aproape, au toate motivele să ceară răspunsuri și îndeplinirea promisiunii făcute.

„Respectul pentru profesor trebuie să se vadă și în salariu, dar și în felul în care statul își onorează promisiunile”, a subliniat deputata.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial O măsură necesară pentru protejarea micului business Noul Premier, Vasile Tofan a prezentat politica fiscală pentru anul viitor, una din prevederile căreia ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...