Cele mai noi date făcute publice de Biroul Naţional de Statistică arată că numărul de locuinţe în Republica Moldova, la fel ca şi suprafaţa totală a fondului locativ este în creştere. Astfel, la data de 1 ianuarie 2026 fondul locativ oficial înregistrat (locuinţe ocupate şi neocupate) a constituit 1365,3 mii locuinţe, cu o creştere de 2,1% faţă de situaţia înregistrată la 1 ianuarie 2025. Suprafaţa totală a fondului locativ înregistrată la 1 ianuarie 2026 a constituit 93379,3 mii m2, sau cu 1,7% mai mult faţă de suprafaţa totală a fondului locativ înregistrată la 1 ianuarie 2025.
La prima vedere s-ar părea că situaţia este una satisfăcătoare, având în vedere faptul că în Republica Moldova locuiesc circa 2,4 milioane persoane (cu viză de reşedinţă obişnuită), însă există unele nuanţe care ne determină să privim lucrurile şi din alt punct de vedere. Una din aceste nuanţe ţine de distribuirea locuinţelor din punct de vedere geografic. Astfel, Chişinăului, unde de facto locuieşte o treime din populaţia totală a ţării, îi revine doar 26,4% din numărul total de locuinţe înregistrate. Ca să nu mai vorbim de faptul că în Chişinău locuiesc, potrivit unor date, circa 90 mii de refugiaţi ucraineni, iar potrivit altor date – 120 mii. Şi aceasta exercită o presiune sesizabilă asupra pieţei imobiliare.
De asemenea, ar fi de notat că, în timp ce Republica Moldova trece printr-un proces vizibil de urbanizare, cel mai mare număr de locuinţe revine mediului rural – 748 mii (54,8%). Multe din locuinţele din mediul rural pur şi simplu nu sunt locuite. Potrivit recensământului populaţiei şi al locuinţelor din 2024, doar 62,2% din locuinţe erau ocupate. Şi, apropo, chiar dacă problema locuinţelor neocupate este mai acută în mediul rural, ea se resimte şi în mediul urban. Spre exemplu, unii experţi imobiliari operează cu cifre care arată că circa 88 mii de apartamente din capitală sunt nelocuite (circa 23% din fondul locativ din Chişinău) şi aceasta, de asemenea, pune presiune pe piaţa imobiliară, accentuând decalajul dintre cerere şi ofertă. Apartamentele menţionate aparţin persoanelor plecate peste hotare, care nu vor să le vândă sau să le dea în chirie, pentru că nu exclud revenirea în Republica Moldova la un moment dat. De asemenea, o bună parte din aceste locuinţe au fost achiziţionate în scop investiţional sau pentru protejarea capitalului de devalorizare.
Încă o nuanţă importantă este că cea mai mare pondere în fondul locativ general al Republicii Moldova revine regiunii Nord (29,1%), care este şi una dintre cele mai depopulate zone ale ţării. În acelaşi timp, regiunii Centru îi revine 27,4% din numărul total de locuinţe pe ţară, regiunii de dezvoltare Sud – 13,3%, iar UTA Găgăuzia – 3,8%.
Îmbucurător este faptul că ponderea fondul locativ din capitală în fondul locativ general creşte de la an la an. Deşi, această creştere este una nesemnificativă. Din 2022 până în 2025 creşterea menţionată a fost de circa 0,2%-0,3% anual. Şi doar din 2025 până în 2026 această creştere a fost mai sesizabilă – 1,5%. Să vedem dacă această tendinţă se va păstra şi în continuare.
Am considerat necesar să pun aceste accente, pentru a scoate încă o dată în evidenţă faptul că, deşi numărul de locuinţe şi suprafaţa generală a fondului locativ parcă ar fi suficiente pentru populaţia pe care o avem, totuşi, când intri în detalii, te convingi că lucrurile nu stau chiar aşa. Moldova are în continuare nevoie de spaţiu locativ nou, iar toate politicile statului în acest domeniu ar trebui să ia în calcul inclusiv momentele menţionate în acest material.
Viorel Godea, director general al companiei „Lagmar”







