„Urmărind viața politică din Republica Moldova, ai impresia că recitești marile opere ale literaturii. Fiecare epocă își produce propriile personaje. Le întâlnim și astăzi. Oportunistul care își schimbă principiile odată cu funcția. Demagogul care vorbește mult și răspunde pentru puțin. Administratorul care ocupă o funcție, dar evită răspunderea. Funcționarul care servește partidul înaintea statului. Politicianul pentru care interesul public începe și se termină acolo unde începe propriul interes. Ne este ușor să credem că aceștia sunt cauza tuturor problemelor noastre. Dar adevărul este mai incomod” – a constatat ex-ministrul Andrei Năstase, informează TRIBUNA.

Politicianul a spus că, viața politică este, aproape întotdeauna, oglinda societății din care se naște. Ea reflectă valorile pe care le răsplătim, compromisurile pe care le acceptăm și exigența pe care alegem să o avem față de cei care ne conduc.

„Politicienii nu coboară din cer. Ei se ridică dintre noi și învață foarte repede ce suntem dispuși să tolerăm. Poate tocmai de aceea literatura rămâne atât de actuală. Marile cărți nu ne-au lăsat doar personaje. Ne-au lăsat tipologii umane pe care continuăm să le întâlnim, sub alte nume, în alte haine și în alte funcții.

Literatura română ne oferă o galerie neliniștitor de familiară.

Cațavencu transformă patriotismul în spectacol și interesul public într-un instrument al ambiției personale. Farfuridi este omul formulelor solemne, al obedienței și al fricii de schimbare. Dandanache arată până unde poate ajunge mediocritatea atunci când relațiile cântăresc mai mult decât meritul. Iar Tănase Scatiu rămâne imaginea parvenitului pentru care puterea și averea justifică orice compromis.

Literatura rusă completează firesc această galerie.

Cicikov, din Suflete moarte, vede în oameni și instituții doar trepte către propriul interes. Oblomov a devenit simbolul inerției și al incapacității de a transforma intenția în faptă. Iar Saltîkov-Șcedrin a făcut din servilism, impostură și birocrație materia primă a satirei sale.

Literatura universală spune același lucru.

Tartuffe, al lui Molière, ascunde setea de putere sub masca virtuții. Iago, din Othello, manipulează fără scrupule. În 1984, Big Brother simbolizează puterea care încearcă să controleze nu doar oamenii, ci și memoria, limbajul și adevărul”, a menționat el.

Andrei Năstase a remarcat că, s-au schimbat numele. S-au schimbat costumele. Natura umană s-a schimbat mult mai puțin.

„Dacă o majoritate suficient de mare ar răsplăti competența în locul zgomotului, caracterul în locul obedienței, meritul în locul relațiilor, adevărul în locul propagandei și demnitatea în locul dependenței, viața noastră politică ar arăta cu totul altfel.

Caragiale surprinde această contradicție cu o luciditate care pare scrisă pentru zilele noastre: „Unde nu e moral, acolo e corupție, și o soțietate fără prințipuri, va să zică că nu le are.”

Dostoievski pune în gura starețului Zosima, din Frații Karamazov, un adevăr la fel de incomod: fiecare dintre noi poartă o parte din răspunderea pentru lumea în care trăiește. Nu doar pentru ceea ce face, ci și pentru răul pe care îl vede, îl acceptă sau îl lasă să se întâmple.

Nu este doar o reflecție morală. Este și una civică.

Într-o democrație funcțională, calitatea vieții politice tinde să reflecte exigența cetățenilor.

De aceea, înainte de a regreta rezultatul alegerilor, merită să ne întrebăm dacă noi, ca societate, am făcut tot ce depindea de noi pentru ca rezultatul să fie altul.

Când votăm emoția în locul judecății, propaganda în locul adevărului, dependența în locul libertății, loialitatea în locul competenței și promisiunea în locul caracterului, regretele de după alegeri devin zadarnice.

Schimbarea unei țări nu începe în ziua votului. Ziua votului doar confirmă ceea ce societatea a construit în anii dinainte.

Schimbarea începe în familie. În școală. În modelele pe care alegem să le urmăm. În exigența pe care o avem față de cei care ne conduc și, înainte de toate, față de noi înșine.

O societate nu are întotdeauna conducătorii pe care și-i dorește. Dar, aproape întotdeauna, îi face posibili pe cei pe care îi tolerează.

De aceea, adevărata schimbare nu începe în Parlament. Ea începe în conștiința fiecărui alegător”, a mai scris fostul deputat pe Facebook.