[ X ]
Important30 Martie 2026 09:59

Președinta Maia Sandu va efectua vizite în Finlanda și Letonia

Președinta Maia Sandu va efectua, în perioada 31 martie – 1 aprilie, vizite în Republica Finlanda și Republica Letonia, care urmăresc consolidarea relațiilor bilaterale și aprofundarea cooperării, cu accent pe securitatea regională și procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, informează TRIBUNA.

Astfel, șefa statului se va afla în vizită de lucru la Helsinki pe 31 martie, unde va avea o întrevedere cu Președintele Finlandei, Alexander Stubb. Ulterior, cei doi lideri vor susține o conferință de presă comună. Agenda include și discuții cu alți oficiali și reprezentanți ai societății civile din Finlanda.

Deplasarea Președintei va continua la Riga, pe 1 aprilie, în cadrul unei vizite oficiale la invitația Președintelui Republicii Letonia, Edgars Rinkēvičs. Șefa statului va avea o întrevedere cu omologul leton, urmată de o conferință de presă comună, precum și întâlniri cu Prim-ministra Evika Siliņa și cu conducerea Parlamentului leton. Totodată, Președinta Maia Sandu va susține un discurs în plenul legislativului de la Riga.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Un program naţional de recalificare a forţei de muncă – o necesitate stringentă     În ultima perioadă, una dintre cele mai discutate teme în spaţiul public este situaţia de pe piaţa forţei ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...