[ X ]
Important23 Februarie 2026 12:17

Reforma administrației publice locale a fost consultată cu cetățenii și primarii din alte 9 raioane

Reforma administrației publice locale a fost consultată cu cetățenii și primarii din alte 9 raioane, în perioada 16-20 februarie. Reprezentanții Guvernului au mers la Edineț, Dondușeni, Rîșcani, Glodeni, Anenii Noi, Căușeni, Ștefan Vodă, Hîncești și Ialoveni, unde au ascultat opiniile localnicilor și așteptările lor de la reforma APL, informează TRIBUNA. 

Săptămâna trecută, reforma a fost consultată în 7 raioane: Drochia, Soroca, Nisporeni, Florești, Sângerei, Cantemir și Cahul. La consultările publice, reprezentanții Cancelariei de Stat au vorbit despre cât de importantă este implicarea tuturor în elaborarea conceptului reformei, astfel încât transformarea administrației publice locale să le satisfacă nevoile.

A fost accentuat faptul că reforma vine să ofere administrațiilor locale instrumentele necesare pentru a rezolva problemele localităților și scopul principal este să construim primării puternice pentru comunități dezvoltate. Serviciile trebuie prestate la nivel local, iar raioanele trebuie să coordoneze activitățile orașelor și satelor, să fie platforme regionale pentru planificare, achiziții comune, proiecte majore cu asistență UE.

Ca parte a reformei, Guvernul încurajează amalgamarea voluntară, iar pentru aceasta vor fi simplificate procedurile, vor fi alocate mai multe resurse financiare și va fi acordată ghidare de către Cancelaria de Stat.

Consultările privind viziunea reformei vor continua până la sfârșitul lunii februarie, în alte raioane ale Republicii Moldova. Propunerile colectate sunt analizate și integrate în conceptul reformei, care urmează să fie prezentat și consultat pe larg începând cu luna martie. Sugestii referitoare la reformă pot fi expediate pe adresa electronică [email protected]

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial De ce abordarea statului faţă de agricultură trebuie regândită Într-un interviu acordat anterior, eu am menţionat că statul ar trebui să regândească abordarea sa faţă ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...