Parlamentul va organiza audieri cu privire la politicile și măsurile implementate de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) în domeniul prevenirii și combaterii consumului și traficului de droguri, informează TRIBUNA.
Audierile parlamentare vor avea loc joi, 26 februarie, potrivit deciziei Biroului permanent al Parlamentului.
Amintim că, la 12 februarie 2026, deputatul PSRM Vladimir Odnostalco a propus astăzi, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului, organizarea audierilor ministrului Afacerilor Interne, Daniela Misail-Nichitin, pe tema luptei împotriva consumului de droguri.
Deputatul a menționat că în Parlament au mai avut loc unele audieri pe această problemă. În plus, „după patru luni de „luptă”, am văzut numeroase rapoarte ale poliției. Consider că Parlamentul trebuie să cunoască rezultatele obținute de poliție în acest domeniu, precum și ce măsuri de prevenire și combatere sunt întreprinse de către MAI”.
Propunerea PSRM a fost susținută de toate fracțiunile parlamentare.







