– Domnule Andrei Năstase, ce se întâmplă în esență la Dereneu și de ce situația a devenit una atât de sensibilă?

Dereneu nu este doar un episod local. Este o oglindă a unei tensiuni mai profunde din societate. Acolo nu s-au confruntat doar două poziții administrative, ci două sensibilități ale aceleiași comunități. Oamenii împărtășesc aceeași limbă, aceeași credință și aceeași memorie, dar s-au regăsit într-o ruptură. În asemenea momente statul nu poate rămâne indiferent. Neutralitatea față de dezbinare nu produce echilibru, produce gol.

– Ați invocat adesea episodul din 2019. De ce îl considerați relevant pentru situația actuală?

Pentru că atunci am trecut printr-o situație asemănătoare și am învățat ceva important despre rolul statului. Instalarea crucifixului la Ministerul Afacerilor Interne, în septembrie 2019, nu a fost un gest de provocare, ci un act de asumare instituțională. A fost modul prin care statul a spus că își recunoaște rădăcinile culturale și spirituale și că înțelege că ordinea publică nu se sprijină doar pe norme juridice, ci și pe conștiința morală a societății.

Crucea este simbolul jertfei și al împăcării. Mesajul era simplu: legea este indispensabilă, dar nu este suficientă. Un stat fără repere morale riscă să devină o structură administrativă fără sens.

Rezultatul s-a văzut. Conflictul de atunci a fost depășit prin dialogul dintre cele două mitropolii, iar procesiunea comună a celor doi mitropoliți, sub aceeași cruce, a fost dovada că unitatea este posibilă atunci când responsabilitatea prevalează asupra orgoliului.

– Ce nu funcționează astăzi?

Astăzi există riscul unei erori clasice: tratarea unui conflict spiritual prin instrumente exclusiv coercitive. Atunci când comunitățile religioase sunt văzute doar prin prisma cordoanelor de ordine publică, dimensiunea umană și spirituală dispare, iar tensiunea crește.

Forțele de ordine sunt legitime atunci când există pericol real de violență. Statul are obligația de a proteja cetățenii. Dar această intervenție trebuie să fie proporțională și temporară. Statul nu poate deveni protagonist într-un spațiu care aparține conștiinței și comunității.

O societate matură nu are nevoie de cordoane permanente între credincioși. Are nevoie de dialog și responsabilitate. Poliția trebuie să combată infracționalitatea, nu să administreze disputele spirituale.

– Susțineți retragerea poliției?

Susțin revenirea statului la rolul său firesc. Dacă există pericol real, intervenția este necesară. Dacă nu există violență, prezența continuă devine parte a problemei. Retragerea instituțională, atunci când condițiile o permit, nu este slăbiciune. Este maturitate.

Statul trebuie să fie garant al păcii, nu actor într-un conflict simbolic.

– Care ar trebui să fie abordarea corectă a autorităților?

Principiul este simplu și valabil pentru orice viitor episod: credința nu poate fi transformată în instrument politic. Statul nu trebuie să impună soluții confesionale, ci să garanteze cadrul dialogului.

Există trei obligații fundamentale: aplicarea egală a legii, facilitarea dialogului comunitar și protejarea patrimoniului spiritual fără instrumentalizare politică. Ordinea publică se menține prin lege, dar se legitimează prin încredere.

– Ce ne arată Dereneu despre direcția societății?

Ne arată cât de important este echilibrul dintre autoritate și conștiință. Europa nu se construiește prin cordoane și confruntare, ci prin dialog și responsabilitate. Dereneu nu trebuie să rămână un loc al conflictului, ci un reper al maturizării noastre.

Unitatea nu este un slogan. Este o datorie. Iar statul își împlinește menirea nu când domină societatea, ci când reușește să o țină împreună.