[ X ]
Important14 Noiembrie 2025 15:26

Noul director al Întreprinderii de Stat „Moldelectrica” și-a început activitatea

Astăzi, în cadrul ședinței operative a Întreprinderii de Stat „Moldelectrica”, Secretarul general al Ministerului Energiei, Andrei Grițco, cu prezența membrilor Consiliului de administrație, a prezentat echipei pe noul Director General al companiei, Sergiu Carmanschi, informează TRIBUNA. 

Secretarul general al Ministerului Energiei a subliniat importanța continuității și stabilității în gestionarea sistemului electroenergetic național, exprimându-și încrederea că experiența și profesionalismul dlui Carmanschi vor contribui la consolidarea capacităților operaționale ale Moldelectrica și la implementarea proiectelor strategice în derulare.

La rândul său, Sergiu Carmanschi a transmis un mesaj de încredere și angajament față de echipa Moldelectrica: „Preiau această responsabilitate cu respect și determinare. Contăm pe profesionalismul fiecărui angajat și împreună vom continua să dezvoltăm un sistem electroenergetic modern, sigur și orientat spre viitor. Prioritatea mea este să asigurăm stabilitate, transparență și performanță în toate procesele noastre.”

Reprezentanții Moldelectrica au salutat numirea noului Director General și au reiterat deschiderea pentru o colaborare eficientă în vederea asigurării funcționării fiabile a rețelei de transport a energiei electrice.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Un program naţional de recalificare a forţei de muncă – o necesitate stringentă     În ultima perioadă, una dintre cele mai discutate teme în spaţiul public este situaţia de pe piaţa forţei ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...