[ X ]
Important1 Octombrie 2026 13:00

MIDR a anunțat concurs pentru selectarea directorului Oficiului Național pentru Dezvoltarea Infrastructurii „Moldova-Proiect”

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) a anunțat concurs pentru selectarea directorului Oficiului Național pentru Dezvoltarea Infrastructurii „Moldova-Proiect”, informează TRIBUNA.

„Dacă îți dorești să coordonezi activitatea unei instituții implicate în dezvoltarea infrastructurii și să lucrezi cu parteneri naționali și internaționali, te invităm să participi la concurs.

Dosarele pot fi depuse până pe 22 octombrie 2026” – a anunțat ministerul.

Poate depune dosarul persoana care:

-deține cetățenia Republicii Moldova;

-are studii superioare;

-are experiență de cel puțin cinci ani în funcții cu atribuții în implementarea şi/sau managementul proiectelor în domeniile de activitate ale Oficiului;

-cunoaște limba română şi o limbă de circulație internațională (nivel B2);

-are o reputație bună – dacă totalitatea informațiilor oficiale despre aceasta confirmă profesionalismul, onestitatea, integritatea şi posedarea altor calități care dovedesc că această persoană va activa în conformitate cu actele normative şi nu va acționa în periclitarea siguranței şi credibilității Oficiului. La evaluarea reputației se va tine cont, cel puțin, dacă persoana nu se află sub urmărire penală, nu are calitatea de inculpat, nu are antecedente penale, nu există probe care ar demonstra că în ultimii cinci ani persoana a purtat răspundere pentru infracțiuni grave, deosebit de grave sau excepțional de grave ori pentru săvârșirea uneia sau a mai multe infracțiuni contra bunei desfășurări a activității în sfera publică, de corupție în sectorul privat sau contra autorităților publice şi a securității de stat.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial „Boom-ul” ipotecar versus situaţia reală de pe piaţa imobiliară şi piaţa construcţiilor Datele pentru trimestrul II al anului curent privind creditele acordate de către băncile comerciale din ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...