[ X ]
Important23 Octombrie 2025 07:00

Maia Sandu a subliniat importanța cooperării strânse cu Regatul Unit în domenii precum securitatea cibernetică

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu o delegație a Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, aflată într-o vizită oficială la Chișinău. Delegația a fost condusă de Emily Thornberry, Președinta Comisiei, și a inclus deputații Alex Ballinger, Uma Kumaran și Edward Morello, informează TRIBUNA. 

În cadrul discuțiilor au fost abordate subiecte legate de reziliența democratică a Republicii Moldova, consolidarea instituțiilor statului în fața tentativelor de dezinformare și de ingerințe externe, precum și lecțiile pe care alte state le pot învăța din experiența țării noastre în asigurarea integrității alegerilor.

Președinta Maia Sandu a subliniat importanța cooperării strânse cu Regatul Unit în domenii precum securitatea cibernetică, combaterea dezinformării și a finanțărilor ilicite, menționând în context că sprijinul britanic a contribuit semnificativ la creșterea capacităților instituțiilor responsabile.

Șefa statului și-a exprimat recunoștința pentru acest suport și a reiterat dorința de a aprofunda în continuare relațiile bilaterale cu Regatul Unit , în vederea consolidării rezilienței, securității și parcursului european al Republicii Moldova.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...