[ X ]
Important17 Octombrie 2025 13:20

Ion Sula participă la Congresul Partidului Socialiștilor Europeni, desfășurat la Amsterdam

Prim-vicepreședintele Partidului Social Democrat European (PSDE), Ion Sula, participă, în perioada 16–18 octombrie, la Congresul Partidului Socialiștilor Europeni (PES), desfășurat la Amsterdam, Olanda. Evenimentul reunește prim-miniștri, oficiali de rang înalt ai Uniunii Europene, lideri ai partidelor membre PES, primari, activiști civici și antreprenori din întreaga Europă, informează TRIBUNA. 

În cadrul Congresului vor fi abordate principalele provocări și amenințări la adresa democrației, pentru identificarea soluțiilor pentru consolidarea justiției și egalității și formularea unei viziuni comune pentru un viitor mai echitabil și sustenabil.

Scopul Congresului este de a mobiliza forțele progresiste europene, de a revitaliza gândirea social-democrată și de a promova o cooperare mai strânsă între actorii politici și societatea civilă.

În acest context, social-democrații își propun să dezvolte idei inovative, să consolideze solidaritatea și cooperarea între forțele democratice, pentru a susține valorile fundamentale de libertate, egalitate și dreptate socială.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Un program naţional de recalificare a forţei de muncă – o necesitate stringentă     În ultima perioadă, una dintre cele mai discutate teme în spaţiul public este situaţia de pe piaţa forţei ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...