[ X ]
Important23 Ianuarie 2025 10:55

Fost șef al Căii Ferate din Moldova: Instituția e într-o stare de comă. Dacă nu se va interveni urgent, coma se va transforma în incapacitate, iar incapacitatea va duce garantat la deces

Oleg Tofilat, fostul șef al Căii Ferate din Moldova (CFM), spune că „în esență administrația afacerilor (fie ele publice sau private) este foarte aproape de medicină”, dar și că „azi Calea Ferată din Moldova este într-o stare de comă: restanțe salariale de peste cinci luni de zile, presa scrie că de o săptămână vagoanele cu marfă stau nemișcate din absența motorinei, conturile întreprinderii sunt blocate de executorii judecătorești la comanda unor escroci, volumele de transportare sunt la minimul istoric. Dacă nu se va interveni urgent, coma se va transforma în incapacitate, iar incapacitatea va duce garantat la deces”, informează TRIBUNA. 

Potrivit spuselor sale, sectorul feroviar din Moldova este grav bolnav demultișor, cred că cel puțin din vremea crizei din 2008-09. Disperarea a atins maximul în primăvara lui 2021, iar în toamna lui 2022 practic toate analizele arătau o îmbunătățire miraculoasă a situației. Tehnic, astăzi CFM încă e mai bine decât atunci când am preluat-o în iunie 2021. Subiectiv însă, situația e percepută mult mai dureros și macabru – atât din interior, de angajați, cât și din exterior – de clienți și societate.

„În 2021 am venit – prin concurs – la CFM cu o viziune de remediere inspirată de cele mai bune practici manageriale, însușite la cea mai bună facultate și aplicate în multiple cazuri corporative și publice. Viziunea am transformat-o în plan de modernizare, iar planul – în acțiuni consecvente ale unei echipe bine organizate. Acțiunile au dus la rezultate imediat palpabile: volume spectaculoase de transportări și record la profituri, care au fost comunicate prin rapoarte elocvente și publice. Iar comunicarea eficientă a sporit încrederea angajaților, clienților, partenerilor de dezvoltare.

Oleg Tofilat a punctat că, partea proastă e că de fapt în toată țara situația are semne clare de CFM – fie asta agricultura, industria, sectorul energetic sau oricare alt sector.„ Ce trebuie de făcut în sectorul feroviar pentru mine este clar, am expus public și sunt gata să o fac de câte ori va fi necesar. Ce trebuie de făcut în țară – probabil cam la fel. Pentru că dedicația, competența și integritatea aduc roade bune neapărat și pretutindeni. Chiar și azi mai sunt mulți specialiști de treabă în toate instituțiile, de-ar fi organizați într-o agendă coerentă – Moldova ar deveni un miracol economic”, a conchis el.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...