Andrei Năstase, fost ministru, pretendent la șefia statului, a spus că astăzi comemorăm unul dintre cele mai dureroase evenimente din istoria noastră, deportările staliniste, informează TRIBUNA.
“Nu cred că există cuvinte pentru a reda suferința prin care au trecut concetățenii noștri în acele timpuri de restriște.
Dragi supraviețuitori și urmași ai deportaților,
Fiecare dintre voi poartă în suflet o poveste de neimaginat, o poveste de suferință, și, în același timp, de supraviețuire. Deportările au fost o perioadă întunecată, când drepturile și demnitatea umană au fost călcate în picioare. Dar oricât de mare a fost supliciul, oricât de puternică lovitura călăilor, suntem aici pentru a ne aminti și a declara că spiritul uman a triumfat”, a spus el.
Andrei Năstase a mai menționat că, astăzi, ne aplecăm cu respect și recunoștință în fața suferințelor îndurate și promitem să nu uităm niciodată.
“Promitem să păstrăm vie amintirea acelor vremuri și să transmitem generațiilor viitoare lecțiile grele, dar valoroase pe care le-am învățat.
Este de înțeles că toate aceste orori au fost comise de un regim sângeros și odios pentru care ființa umană nu însemna decât o cifră, un număr oarecare, dar nu pot înțelege în niciun fel de ce în aceste câteva decenii de la proclamarea independenței oamenii suferinței nu au fost îndreptățiți, nu au beneficiat de o restituire echitabilă a ceea ce a fost a lor prin trudă și sacrificiu de generații?
Sunt întrebări pe care trebuie nu doar să le punem, ci și să le rezolvăm cât mai curând posibil pentru că doar ipocriții nu aud cum sună încontinuu sirena trenului durerii”, a subliniat politicianul.







