[ X ]
Important27 Mai 2024 10:18

„Moldovagaz” a împlinit 25 de ani de la fondare. Vadim Ceban: „Avem grijă de consumatori, iar confortul lor este important pentru noi”

S.A.„Moldovagaz” a împlinit 25 de ani de la fondare. Cu această ocazie, președintele Consiliului de Administrație al SA „Moldovagaz”, Vadim Ceban a venit cu următorul mesaj: 

„Stimați prieteni, dragi colegi!

Cu prilejul aniversării companiei „Moldovagaz”, vreau să vă aduc mulțumiri tuturor: pe de o parte – consumatorilor, pentru fidelitate, și pe de alta – întregii echipei de angajați, pentru profesionism și dedicație.

Am trăit multe provocări în ultimii ani, dar le-am depășit. Constat cu mândrie acest fapt, pentru că, în pofida crizelor, țara nu a rămas fără gaze naturale. Continuăm să furnizăm, zi de zi, această resursă importantă pentru întreaga societate.

Anume această prioritate a stat și va sta în fața noastră mereu, – vă asigur în calitatea mea de manager al acestui mare sistem, în care activează mii de oameni.

Lor le sunt recunoscător că au făcut multe eforturi, au lucrat enorm și și-au consacrat timpul în misiunile importante din cadrul companiei.

Aveți toată considerația din parte mea, stimații mei colegi.

Vă susțin și vă asigur că vă sunt alături, ca să avem rezultate constante.

Mereu s-a lucrat intens pentru diversificarea și îmbunătățirea serviciilor.

A crescut numărul consumatorilor, iar acesta este unul dintre obiectivele de bază în activitatea noastră. Avem grijă de consumatori, iar confortul lor este important pentru noi. De fapt, reprezintă indicatorul de calitate a echipei „Moldovagaz”.

Sarcinile noastre sunt complexe și doar împreună reușim să identificăm soluții rapide și eficiente.

Activitatea „Moldovagaz” înseamnă siguranță, dezvoltare economică, proiecte naționale și regionale.

Vom continua să ne modernizăm ca echipă și să menținem cel mai înalt nivel de profesionalism.

Și pentru că noi, toți colegii, suntem o mare familie, vă asigur că am să vă susțin, orice s-ar întâmpla, și voi face totul ca să vă mândriți de succesele obținute.

Am avut capacități să trecem peste mari greutăți și astfel am devenit mai puternici.

Mă înclin în fața tuturor! Felicitări și la mulți ani, cu multe succese!”.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită Anterior, eu am expus public în numărate rânduri poziţia şi punctele de vedere pe care le am în raport ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...