Premierul Dorin Recean va merge în Parlament ca să prezinte Raportul anual de activitate a Guvernului Republicii Moldova pentru anul 2023. Biroul permanent a introdus acest subiect pe ordinea de zi a ședințelor plenare ale Parlamentului din perioada 29 februarie – 14 martie, informează TRIBUNA.
De asemenea, în această perioadă, deputații vor examina trei proiecte de lege pentru armonizarea legislației naționale cu legislația UE privind regimul armelor și al munițiilor civile, aspecte ce țin de domeniul muncii și Banca biologică umană. Totodată, Parlamentul urmează să ratifice Acordul-cadru cu Comisia Europeană, pentru aplicarea suspendării contribuțiilor financiare ale Republicii Moldova la programele Uniunii Europene. Pe agenda Parlamentului mai figurează denunțarea, în lectura a doua, a trei acorduri încheiate cu CSI privind colaborarea în domeniul militar și al combaterii terorismului.
Parlamentul va examina, în prima lectură, inițiativele legislative de acordare a alocațiilor și indemnizațiilor majorate pentru veteranii de război, participanți la acțiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi a independenţei Republicii Moldova, pentru văduvele de război, copiii și părinții veteranilor. Tot în prima lectură va fi discutat proiectul care prevede că datoriile către pasageri vor fi achitate în mod prioritar de către companiile avia care au intrat în faliment.







