Dorin Chirtoacă, fostul primar al capitalei, fost președinte al Partidului Liberal, la moment activează în domeniul privat, plus are mai multe activități legate de casă și familie, informează TRIBUNA.
Politicianul, în cadrul emisiunii „Primăria Alternativă”, a fost întrebat cu ce se ocupă acum.
„Am o activitate privată, pe care a început-o tata, mama și alte rude în anul 1993 (n.r. – afacere cu ape minerale).
Am grijă și de tata, care în vârstă, are 82 de ani – l-am dus toamna la cules struguri, la expoziții…
Vrea să mă apuc să restaurez o mașină retro.
Acasă, fac cu mâna mea reparație, fac amenajări.
Fac ce pot să fac, pentru că nu am posibilitatea să mă ocup cu altceva”, a declarat fostul primar.
Dorin Chirtoacă a mai spus că, atâta timp cât „dosarele fabricate de Plahotniuc” sunt în examinare și așteaptă să i se facă dreptate, nu poate avea alte activități, îndeosebi publice.
URMĂREȘTE-NE ȘI PE TELEGRAM!







