Așa cum ne-am tot obișnuit să auzim – Republica Moldova se confruntă de ceva vreme cu multiple crize, respectiv guvernarea trebuie să acționeze eficient și prompt pe mai multe direcții concomitent. TRIBUNA a analizat evenimentele și declarațiile din ultimele săptămâni și a elaborat TOP-5 crize cu care confruntă Republica Moldova și, respectiv, guvernarea la moment.
Astfel, criza energetică la moment ocupă primul loc în Republica Moldova, or, frica mare a multora e că am putea rămâne fără gaz și energie electrică, mai ales în această perioadă a anului. Situația s-a complicat în acest domeniu și mai mult de la 1 noiembrie, când, după ce „Gazprom” a limitat cantitatea de gaz natural livrată, MGRES a anunțat că nu va mai putea furniza energie electrică malului drept al Nistrului. Astfel, în fiecare zi țara noastră înregistrează deficit de energie electrică, pe care-l achiziționează din contracte de avarie. Totodată, În legătură cu evoluțiile, inclusiv din regiune, din ultima perioadă au crescut foarte mult și tarifele – astfel, pentru 1 metru cub de gaz acum cetățenii achită 29,26 lei, iar pentru energie electrică – 4,77 de lei/kWh (centrul și sudul țării), 4,81 de lei/kWh (nordul țării). Nu este de omis aici nici faptul că, reprezentanții guvernării, Prim-ministrul au spus, în repetate rânduri, că e admis scenariul că „Gazprom” ar putea sista totalmente livrările de gaz, dar și că la moment nu sunt foarte clare perspectivele în domeniul energetic.
A doua mare provocare este creșterea prețurilor la tot.
„Chiar dacă nu pare că guvernarea se concentrează prea mult pe acest domeniu, încât să vină cu unele măsuri, creșterea prețurilor nu doar la sursele energetice, dar la toate produsele și serviciile este probabil cea mai grea lovitură pentru cetățeni din ultima perioadă, mai ales în contextul în care au rămas cu aceleași venituri și mai sunt afectați în ultimii doi ani și de criza pandemică. Cele mai recente date oficiale arată că prețurile medii de consum în luna octombrie 2022, comparativ cu luna octombrie 2021, (în ultimele 12 luni) au crescut cu 34,62%, inclusiv la produse alimentare cu 36,23%, mărfuri nealimentare cu 21,78% și servicii prestate populaţiei cu 52,65%. E de remarcat și că, în luna octombrie 2022 față de luna septembrie 2022, au fost înregistrate creșteri mari a prețurilor (tarifelor) la serviciile comunal-locative – în medie cu 10,32% (în special la serviciile de alimentare cu apă caldă – cu 31,6%, serviciile de furnizare a gazelor naturale – cu 27,3% și a energiei electrice – cu 9,5%)” – se spune în material.
Clasamentul integral poate fi accesat AICI.
URMĂREȘTE-NE ȘI PE TELEGRAM!







