[ X ]
Important24 Octombrie 2022 13:46

Andrei Năstase: M-am retras, îmi văd de școală și de carte, dar tot nu au loc unii de mine. Cu ce încurc și pe cine? 

Andrei Năstase, avocat, fost ministru al Afacerilor Interne, președinte fondator al Platformei Demnitate și Adevăr(DA), susține că, chiar dacă s-a retras din prim-planul politicii moldovenești, oricum unii „nu au loc” de el. Mai mult, spune că, acela care critică guvernarea actuală e imediat catalogat ca anti-european, informează TRIBUNA. 

„În Republica Moldova, în acest moment, suntem toți captivi unei dictaturi a mediocritatii. După comuniști, au venit la putere hoții, iar acum suntem conduși de incompetenți și incapabili. Toți, fără excepție, sunt niște mincinoși fără scrupule. Nu există în Republica Moldova o cultură instituțională. Nimeni nu a cheltuit nici măcar un euro și o oră din viața lui, mă refer la oamenii de stat, ca să le explice cetățenilor cum funcționează, în țările civilizate… școala, spitalul, primăria, administrația străzilor etc. Eu am spus în campania pentru primărie că vreau să aduc la Chișinău rețeta succesului administrațiilor liberale din România.

Eu am avut întotdeauna un proiect și acel proiect a fost dus până la capăt. Când am ieșit în stradă, atunci când PAS-ul era la guvernare, am spus că nu mă voi opri până când nu voi convinge oamenii că trebuie să scăpăm de Plahotniuc. Oamenii credeau că sunt nebun, dar așa a fost. Care sunt planurile, proiectele și obiectivele PAS-ului ai ale Maiei Sandu? Nu sunt”, a declarat politicianul în cadrul unui interviu pentru Curentul.md.

Andrei Năstase a precizat că, astăzi, dacă îndrăznești să privești într-un alt mod decât cel agreat de PAS un anumit subiect, ești terminat. Ești rus, ești anti-european.

„Asta nu-i țară, este un simplu și foarte eficient poligon experimental al propagandei. Eu m-am cam săturat să fiu țintă…

M-am retras, îmi văd de școală și de carte, dar tot nu au loc unii de mine. Întrebare? De ce? Cu ce încurc și pe cine? Răspund tot eu. Cei mai „valoroși” și utili oameni sunt cei vulnerabili. Năstase nu a fost și nu este vulnerabil. Cu el nu se pot construi fel de fel de combinații. CEA MAI MARE SPAIMĂ A PAS-ului, ca și a lui Plahotniuc de altfel, au fost oamenii liberi și cu ceva creier în cap. Astfel de oameni sunt periculoși pentru mincinoși, ipocriți, oportuniști. Restul sunt utili…”, a conchis fostul ministru.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Dereglementarea – gura de aer pe care o aşteaptă economia naţională Autorităţile sunt în plin proces de perfecţionare a cadrului legislativ şi normativ de reglementare a ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...