Ion Dron, președintele Partidului pentru Oameni, Natură și Animale (PONA), jurist, în luna august curent spunea că ar fost amenințat cu moartea printr-un mesaj și a depus plângere la procuratură, iar, acum la aproximativ 3 luni distanță, a oferit detalii despre caz și a spus unde s-a ajuns, informează TRIBUNA.
„Eu am ezitat undeva o lună să depun această cerere către procuratură, dar până la urmă am decis să depun. Pe Messenger mi-a venit acel mesaj, de pe cont absolut gol – cu amenințare și cu înjurături. Pe acest subiect nu am vorbit cu cei ai casei, pentru a nu trezi neliniște… Dar am discutat cu doi colegi de-ai mei dacă juridic poate fi calificată ca amenințare sau nu… dacă prezumă violență asupra integrității sănătății unei persoane”, a declarat el în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4.
Ion Dron a precizat că, cererea sa a fost expediată de la Procuratură la Inspectoratul General de Poliție. „Cu 2 săptămâni în urmă am fost anunțat că materialele au fost expediate la Inspectorat… M-a sunat un ofițer și m-a întrebat despre nume, cont, adresă…”, a spus politicianul.
Potrivit spuselor sale, în acest caz, este importantă să verifice capacitatea organelor statului dacă pot găsi cine stă în spatele conturilor ascunse.
„Trebuie să oprim acest fenomen – foarte multă lume e amenințată în zilele noastre, se insuflă multă frică”, a mai spus el.
Politicianul a menționat că intuiește ce se poate întâmpla. „…Că nu vor găsi, dar să nu anticipez… Poate totuși organele noastre vor reuși”, a conchis președintele PONA.







