[ X ]
Important10 August 2022 14:58

Alexandru Slusari, despre situația din domeniul agrar: „Este un test important pentru guvernare”

Alexandru Slusari, ex-vicepreședinte al Parlamentului, director executiv al Asociației Forța Fermierilor, spune că în o lună în urmă era aproape sigur că urmează decizia privind interzicerea importului producției vegetale în Federația Rusă, dar și despre această intenție cunoșteau și fostul și actualul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, informează TRIBUNA.

Potrivit spuselor sale, foarte important acum ar fi reacția autorităților noastre la situația în sectorul agrar, care se agravează pe zi ce trece. Iar, embargoul, care va intra în vigoare din 15 august, este încă un argument forte pentru introducerea stării de urgență în agricultură.

Alexandru Slusari a menționat că știe precis că în cadrul Guvernului există un grup de oameni care au o abordare sfidătoare față de domeniul agrar și care au confundat țara cu ONG-urile. „Dânșii încearcă să convingă societatea că nu există probleme în ramura agricolă și se opun vehement instituirii stării de urgență. Vor trâmbița acum că pomicultorii deja au diversificat piețele și exportă toate merele în Europa și Orientul Mijlociu. Este un narativ fals. Nu poate fi la moment mărul nostru competitiv în UE, piață căreia este dominată de mărul polonez, subvenționat la 40% din prețul de cost. În țările Orientului Mijlociu pot fi exportate cantități limitate de mere de câteva soiuri. Cu Egipt, țara de perspectivă enormă pentru fructele noastre, așa și nu avem acordul de liber schimb, în pofida promisiunilor triumfaliste, care eu personal le ascult mai mult de 10 ani”, a mai spus el.

Ex-vicepreședintele Parlamentului a remarcat că, „acum rolul crucial la nivelul guvernamental aparține ministrului Agriculturii. Dacă el înțelege importanța momentului și are capacități de a promova deciziile vitale pentru sectorul agroindustrial”.

„Este imperios necesar aplicarea urgentă a planului de susținere a agricultorilor afectați de secetă și embargoul rusesc, pe care l-a propus Asociația Forța Fermierilor. Marea majoritate a măsurilor din acest plan nici nu necesită alocarea mijloacelor financiare din bugetul de stat. Deși, introducerea stării de urgență ar ajuta autorităților să negocieze cu partenerii externi atragerea unor resurse pentru acoperirea financiară parțială a pierderilor fermierilor”, a subliniat el, adăugând: „Este un test important pentru guvernare în raport cu producătorii agricoli, mulți dintre care au susținut la ultimul scrutin PAS.”

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial O măsură necesară pentru protejarea micului business Noul Premier, Vasile Tofan a prezentat politica fiscală pentru anul viitor, una din prevederile căreia ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...