[ X ]
Important26 Iulie 2022 15:00

Socialist: Proiectul noului Cod electoral are mai multe lacune

Astăzi, în cadrul audierilor publice organizate de Comisia juridică numiri și imunități a Parlamentului pe marginea proiectului Codului electoral al Republicii Moldova, Vasile Bolea, deputat socialist, a atenționat asupra existenței mai multor lacune în prevederile documentului prezentat, exprimându-și totodată scepticismul față de necesitatea adoptării unui nou Cod Electoral, informează TRIBUNA cu referire la socialistii.md.

Vasile Bolea a indicat, în primul rând, asupra inadmisibilității oferirii CEC a prerogativei de a stabili prin excepție ca ziua votării să aibă loc și în 2 zile.

De asemenea, socialistul a vorbit despre modul de constituire a organelor electorale, începând de la CEC și terminând cu cele inferioare, mecanism care exclude opoziția din procesul de constituire.

Totodată, potrivit deputatului, sunt și alte inexactități, inclusiv la stabilirea pragului electoral pentru candidații independenți, reflectarea campaniilor electorale etc.

El a subliniat că toate modificările trebuie făcute ținând cont de legislația în vigoare, cu respectarea drepturilor tuturor cetățenilor.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial O măsură necesară pentru protejarea micului business Noul Premier, Vasile Tofan a prezentat politica fiscală pentru anul viitor, una din prevederile căreia ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...