[ X ]
Important14 Iunie 2022 12:00

Ex-Premierul Gaburici - discurs la un Summit în Turcia: Când trăiești în Moldova, gravitatea crizei din Ucraina se simte altfel

Chiril Gaburici, fostul Prim-ministru al Republicii Moldova, a participat la cel de-al 25-lea Summit Economic Euroasiatic în Istanbul, Turcia, care s-a desfășurat în perioada 7-9 iunie curent și a fost organizat de Marmara Group, Fundație specializată în cercetări strategice și sociale. În cadrul evenimentului, omul de afaceri a ținut un discurs în care și-a expus gândurile și îngrijorările referitoare la prezent și viitor, informează TRIBUNA.

„Evenimentele din Ucraina sunt o dovadă tristă a disfuncțiilor mecanismelor de guvernare globală. De fapt, nu e disfuncția mecanismelor globale, ci e disfuncția elitelor globale. Elite globale sunt elitele celor mai puternice și influente țări ale lumii – țări, care dețin cele mai puternice economii și forțe armate. Nu vreau să scutesc de răspundere elitele țărilor mici, precum țara mea – Republica Moldova. Dar, adevărul e, că elitele noastre nu au capacitatea să influențeze mersul proceselor în afara Moldovei. Dimpotrivă, noi ne-am deprins să depindem de deciziile luate în capitalele mari ale lumii.

Cu toate că, ordinea globală construită în ultimii 30 de ani a fost una imperfectă – acea ordine putea fi îmbunătățită cu eforturi comune. Ordinea veche putea servi în calitate de treaptă pentru construcția unor mecanisme de guvernare globală mai sigure – care satisfac mai bine așteptările tuturor țărilor. Ordinea globală trebuia actualizată și luată în calcul opinia unui grup de țări, care între timp au reușit progrese importante în dezvoltarea socială și economică. Însă, în loc să îmbunătățim mecanismul învechit, dar funcțional – noi am ales calea distrugerii, ca apoi, pe ruinele trecutului, să construim o ordine globală nouă”, a declarat el.

Chiril Gaburici a spus că omenirea a mai procedat așa, de două ori în secolul XX – și generațiile de atunci au plătit scump pentru acele greșeli.

„Azi, omenirea e mai inteligentă decât, a fost vreodată. Avem acces la informații și tehnologii, care nu le-am avut niciodată. În contextul ăsta e bine să ne răspundem cinstit la întrebarea: “De ce, totuși, nu reușim să progresăm în îmbunătățire și unitate, și de ce progresăm în dezbinare și distrugere?””, a adăugat el.

Fostul Premier e de părere că, prea des, obiectivele și deciziile unor părți ale lumii, nu au ținut cont de părerile altor părți.

„În pofida existenței unei diversități mari de căi de comunicare, elitele globale au admis un deficit de dialog constructiv și reciproc respectuos. Cred că nu au fost depuse eforturi suficiente pentru a crește nivelul de încredere reciprocă. Cred că prea mult a fost investit în dezvoltarea armelor și producerea armelor, și prea puțin a fost investit în reducerea sărăciei și reducerea inegalității economice.  Cred că nu am reușit pentru că suntem prea concentrați să atacăm diferențele dintre noi; și prea puțin încercăm să construim parteneriate durabile, în care putem coopera în rezolvarea problemelor comune. Combaterea încălzirii globale. Reducerea poluării solului, apei și aerului. Dezvoltarea unei economii mai verzi, mai prietenoase cu ecosistemul planetei. Combaterea sărăciei. Reducerea inegalității sociale. Avem multe probleme comune”, a comunicat omul de afaceri.

Potrivit spuselor sale, fragilitatea oricărui mecanism global construit de oameni – sunt însăși oamenii. Noi, oamenii, suntem și vom fi punctul slab în orice mecanism – emoțiile noastre, vulnerabilitățile noastre, dorințele noastre, egoismul nostru, visele noastre, deprinderile noastre. Și azi vedem cum e amplificată ura între două părți ale lumii, printr-un flux intens de informații ostile din ambele părți.

„Această tensionare alarmează în special, când trăiești într-o țară mică ca Moldova, situată aproape de epicentrul acțiunilor.  Elitele lumii nu au reușit să prevină o problemă foarte gravă și, acum, în loc întreprindă măsuri pentru a reduce gravitatea ei, permit alimentarea urii. Când trăiești în Moldova, gravitatea crizei din Ucraina se simte altfel.

Sunt sigur că toți ne dorim să lăsăm moștenire copiilor o lume mai bună: o societate mai unită, în care domnește respectul reciproc și dialogul civilizat; o societate cu mai puțin egoism și mai multă cumsecădenie și generozitate sinceră; un mediu înconjurător mai curat; o economie mai verde și mai sănătoasă, care poluează mai puțin; și o planetă cu mai puțin armament decât azi.

Cum putem preveni în viitor repetarea conflictelor? Cum putem reduce investițiile în înarmare și crește investițiile în protecția mediului?  Cum putem construi o ordine globală stabilă și un set de mecanisme globale funcționale? Cred că trebuie să revenim la procesul de educație”, a mai menționat Chiril Gaburici, adăugând: „Mai întâi la educația generației noastre. Să învățăm să respectăm diferențele. Să învățăm să construim dialog reciproc respectuos și să căutăm sincer compromis. Să învățăm să creștem nivelul de încredere reciprocă. Să învățăm să cooperăm cinstit. Trebuie să pregătim generațiile următoare de problemele, care le vor confrunta și să le transmitem experiența noastră, în special experiența greșelilor noastre. Să-i învățăm să fie mai puțin egoiști decât noi, mai puțin materialiști decât noi, mai puțin consumatori decât noi, și mai puțin competitivi decât noi.”.

În opinia sa, cheia păcii și înțelegerii pe Pământ este în cooperarea reciproc respectuoasă. În talentul de a găsi subiecte și proiecte care ne unesc, și a evita subiectele ce ne dezbină.

„Problema omenirii e în însăși oamenii – noi suntem autorii problemelor noastre, și numai noi le vom rezolva. Și atmosfera potrivită pentru rezolvarea problemelor este calmul, excluderea emoțiilor, concentrarea pe obiectiv și pe identificarea efectelor posibile ale deciziilor noastre”, a conchis fostul Premier.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial De ce abordarea statului faţă de agricultură trebuie regândită Într-un interviu acordat anterior, eu am menţionat că statul ar trebui să regândească abordarea sa faţă ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...