Fostul Prim-ministru al Republicii Moldova, Chiril Gaburici, om de afaceri, a participat, la Baku, Azerbaidjan, la evenimentul organizat de Nizami Ganjavi International Center, dedicat pregătirii celei de-a 29 întâlniri de nivel înalt la tema „Pathway to COP29: Sustainable and Resilient Future”. În cadrul discursului rostit, el a vorbit despre omenire și tehnologiile de astăzi, despre democrație, dar și despre înțelegerea globală, informează TRIBUNA.

Citiți mai jos discursul integral?

„Omenirea a reușit progrese extraordinare în dezvoltarea tehnologiilor și astăzi cu toții urmărim după progresul rapid în dezvoltarea Inteligenței Artificiale. Suntem încântați de posibilitățile care le deschide Inteligența Artificială, și totodată suntem îngrijorați.

Îngrijorarea noastră este legitimă – niciodată progresul în dezvoltarea tehnologiilor nu a fost folosit doar pentru rezolvarea problemelor oamenilor.

Tehnologiile sunt un simplu instrument, dar numai oamenii aleg modul în care folosesc acest instrument. Și prea des oamenii au folosit rezultatele progresului tehnologiilor în scopuri egoiste – iar egoismul nu poate genera încredere și prietenie.

Tehnologiile, în sine, nu pot rezolva problema încălzirii globale și nu pot rezolva problema poluării mediului. Tehnologiile nu pot rezolva problema miliardelor de tone de deșeuri solide care otrăvesc zeci de mii de ha de pământ, otrăvesc râurile, marile și oceanele. Tehnologiile nu pot rezolva problema inechității sociale și economice, care dărâmă viața a miliarde de oameni. Și tehnologiile nu pot rezolva problema migrației. Tehnologiile nu pot rezolva problema insecurității globale, care astăzi amenință existența omenirii.

Toate problemele care omenirea azi le confruntă, sunt generate de noi de comportamentele noastre, de abordările și deciziile noastre.

Și soluția pentru problemele noastre este în schimbarea comportamentelor noastre, a modului în care ne setăm prioritățile și în care luăm decizii.

Cred că soluția problemelor mari ale omenirii – inclusiv a problemelor care amenință existența noastră – este în noi.

În omenia noastră.

În capacitatea noastră de a ne regândi atitudinea unii față de alții.

În disponibilitatea noastră de a accepta diferențele între noi și de a ne respecta așa diferiți cum suntem.

Trebuie să recunoaștem că, după ce în 1945 s-a reușit încheierea celui mai distrugător război în istoria omenirii – noi prea puțin ne-am concentrat pe construcția unei păci durabile, și prea mult ne-am concentrat pe competiția extenuantă a înarmării. Această competiție a dărâmat constant încrederea reciprocă și părțile competiției s-au tratat și se tratează reciproc ca pe amenințări. Cu cât mai mari au fost progresele în dezvoltarea tehnologiilor, cu atât mai distrugătoare au devenit armele nostre – și cu atât mai mari au devenit amenințările.

E timpul să recunoaștem că competiția înarmării nu a devenit soluție pentru construcția păcii durabile, și ne-a adus într-o capcană, care poate distruge lumea noastră. Însăși obiectivele acestei competiții au fost și sunt iraționale din perspectiva construcției păcii durabile. O pace durabilă nu poate fi construită prin creșterea posibilităților de a ne învinge unii pe alții într-un conflict armat. E imposibil de construit un parteneriat durabil prin generarea amenințărilor.

Întrebarea la care trebuie să ne răspundem azi este: “suntem noi capabili să construim un echilibru global bazat mai mult pe valori ca omenia și responsabilitatea, și mai puțin pe valorile filozofiei politice actuale?”.

Această întrebare poate suna în diferite feluri.

Avem noi suficientă omenie și înțelepciune să investim mai mult timp și resurse în construcția unui dialog global reciproc respectuos și în creșterea nivelului de încredere reciprocă, și să investim mai puțin în dezvoltarea tehnologiilor de distrugere?

Suntem pregătiți să trecem la următorul nivel de evoluție și să construim o filozofie politică mai puțin concentrată pe competiția pentru putere și pentru proiectarea puterii, și concentrată mail mult pe construcția unei păci durabile?

Cu cât mai mult urmăresc destabilizarea globală, separarea lumii în blocuri și deteriorarea dialogului între țări – cu atât mai puțin mă amuză fraza: “You can get much farther with a kind word and a gun than you can with a kind word alone”.

E timpul să acceptăm idea că suntem egali – atât ca indivizi, cât și ca țări – și să ne acceptăm diferiți. Atunci nu vom avea nevoie de arme pentru a găsi compromisul unificator și pentru a păși în viitor împreună și împăcați intre noi. Ne vor ajunge cuvintele bune.

Să recunoaștem că competiția politică este competiția politicienilor și nu a popoarelor. Sunt sigur că învățătorii și medicii din SUA se vor înțelege perfect cu învățătorii și medicii din Rusia, din China, din Franța, din India, Germania, România, Azerbaidjan, Moldova sau Japonia. La fel sunt sigur că matematicienii și fizicienii, inginerii și fermierii, primarii și pensionarii din aceste țări se vor înțelege foarte bine între dânșii. Popoarele niciodată nu au fost inițiatorii conflictelor, dar totdeauna au plătit costul conflictelor – costuri, care secol după secol au devenit tot mai mari și mai dramatice.

Cred că trebuie să învățăm să privim democrația în toată profunzimea ei.

Democrația nu este un model de guvernare simplu. Democrația ne oferă libertăți și drepturi, și noi trebuie să administrăm libertățile și drepturile cu multă omenie și responsabilitate.

Democrația este o cultură a omeniei și a responsabilității, iar când omenia și responsabilitatea sunt tot mai des învinse de egoism democrația nu diferă mult de autocrație și tiranie.

Să recunoaștem că nu avem democrații perfecte, dar avem țări în care este mai multă democrație sau mai puțină. Să înțelegem că avem ce învăța unii de la alții, și e nevoie doar să ne judecăm mai puțin unii pe alții. E nevoie mai des să observăm trăsăturile noastre frumoase și să le apreciem mai mult.

Și cred că acum politicienii trebuie mai mult să comunice cu popoarele – mai mult să asculte oamenii, și să verifice cât de mult prioritățile lor politice sunt în linie cu prioritățile oamenilor obișnuiți.

În acest context problema încălzirii globale, problema poluării mediului și problema deșeurilor solide, pot deveni oportunități mari de cooperare globală. Aceste probleme se pot transforma în proiecte, în care țările vor coopera și vor determina progrese, și care vor genera satisfacție și mândrie comună. În cadrul acestor proiecte vom acumula experiențe de comunicare constructivă și de soluționare a problemelor comune – exact ceea de ce avem nevoie acum.

Avem totul pentru a merge pe această cale, inclusiv avem resurse financiare și tehnologii.

În 2023, cheltuielile militare globale au ajuns la 2443 miliarde dolari – așa au calculat experții unei instituții specializate.

Doar cele 31 de țări membre NATO au cheltuit pentru apărare 1341 miliarde de dolari, sau 55% din cheltuielile globale.

Cheltuielile militare ale unor țări, determină cheltuielile militare ale altor țări – pentru că limbajul militar este limbajul puterii, în care cineva învinge și altul suferă înfrângere. Iar cel înfrânt e subordonat.

Limbajul militar este apriori agresiv, și nu determină pace – ci generează îngrijorare și neîncredere, care foarte des se transformă în conflict.

Putem începe de la o înțelegere globală de a reduce cheltuielile militare cu 10, sau 15%. Această înțelegere ne-ar permite să inițiem proiecte de tratare a fenomenului încălzirii globale și de reducere a nivelului de poluare a mediului în valoare de peste 200 miliarde dolari anual. Este o cifră impresionantă, care va merge la construcția dialogului și a cooperării globale.

Cel mai important este că această cifră este disponibilă și depinde numai de noi – de omenia și de responsabilitatea noastră – când o vom transforma într-un nou început.

Un început în care împreună construim o lume mai frumoasă și o pace mai sigură”.