[ X ]
Breaking news22 Octombrie 2021 13:49

Premierul, în fața deputaților: Suntem impuși să ne mișcăm urgent pe plan alternativ

Prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița a venit la ședința Parlamentului de astăzi, care a început la ora 13.00, și s-a adresat deputaților, îndemnându-i să voteze pentru instituirea stării de urgență pe teritoriul țării pentru 30 de zile, informează TRIBUNA.

Ea, la tribuna Parlamentului, a spus: „De două luni suntem în negocieri intense cu Gazpromul, iar prețurile au crescut vertiginos în ultima vreme. Pe lângă situația dificilă din toată lumea, mai punem aici și subiectul independenței energetice al Republicii Moldova.”

Gavrilița a declarat că Guvernul continuă negocierile cu Gazprom, situația s-a schimbat de ieri, dar nu este clar dacă se va ajunge la o finalitate.  

„Suntem impuși să ne mișcăm urgent pe plan alternativ. Aceasta înseamnă procurarea de gaz din alte surse și înseamnă bani”, a subliniat ea.

Oficialul a venit și cu unele precizări privind sursele alternative: „Noi niciodată nu am apelat la alte surse, este ceva nou, și trebuie să ne mișcăm repede, să intervenim urgent. Dacă nu va fi nevoie, noi nu vom aloca bani și nu vom cumpăra gaz din surse alternative, sau vom cumpăra doar pentru câteva zile, cât va fi nevoie”.

Prim-ministrul a spus că reprezintă în fața Parlamentului astăzi „un Guvern care găsește soluții, nu le tergiversează, și care-și asumă soluții importante”.

Totodată, ea s-a adresat cetățenilor: „Republica Moldova va avea gaz natural”.

 

Cristina Gurez

 

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...