„Dl Stoianoglo poate să revină în funcție dacă există o hotărâre a instanței judecătorești” – a declarat ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, precizând că „teoretic putem să admitem și o astfel de ipoteză”, informează TRIBUNA.
În cadrul unui interviu pentru Europa Liberă, ministrul s-a referit și la faptul cum ar continua activitatea Procurorului, având în vedere atitudinea guvernării.
„Contează nu atitudinea guvernării, contează ceea ce își doresc cetățenii Republicii Moldova. De fapt, noi nu percepem lucrurile altfel decât prin prisma doleanțelor cetățenilor. Oamenii s-au expus de două ori în cadrul a două scrutine și au spus foarte clar că ei își doresc dreptate, își doresc un stat de drept, își doresc instituții responsabile care aplică legea. Dacă e să ne referim la instituția procuraturii, aceasta este o instituție foarte importantă de care depinde dacă în Republica Moldova există, se face sau nu se face dreptate și oamenii își doresc să avem o instituție curajoasă, independentă, care merge înainte, împotriva tuturor celor care încalcă legea, indiferent de statutul acestora”, a declarat el.
Potrivit lui Litvinenco, indiferent că în fața procurorului este un deputat, un ministru, un cetățean simplu, legea este una pentru toți și procurorii trebuie s-o aplice fără a face o distincție între statutul persoanei care încalcă legea.
Cristina Gurez







