Dinu Plîngău, deputatul Platformei DA, afirmă că există două probleme esențiale, pentru care încă nu au fost găsite soluții, în contextul organizării alegerilor parlamentare anticipate, informează TRIBUNA.
Potrivit deputatului, prima problemă e starea de urgență, asupra căreia se va expune în curând Curtea Constituțională. „Și după aceasta va fi clar aproximativ când ar putea avea loc alegerile”, a precizat el, în cadrul unui live pe Facebook.
Cea de-a două problemă – a spus Plîngău – e cea financiară.
„Alegeri fără bani nu pot fi organizate. Comisia Electorală Centrală poate fi finanțată exclusiv din bugetul național, ceea ce deja anulează toate ideile de donații, campanii etc. pentru organizarea scrutinului”, a declarat deputatul.
Fruntașul Platformei DA a spus că o opțiune ar putea fi ca șeful statului în decretul privind alegerile să indice anumite surse spre recomandare Guvernului de unde să găsească bani, însă problema e că fondurile de rezervă la care Guvernul în demisie poate apela sunt limitate.
Deputatul a precizat că suma necesară poate fi alocată doar în comun de Parlament și Guvern prin rectificarea bugetului și aici iarăși e o problemă.
„Alegerile anticipate vor avea loc cu siguranță. Dacă va fi voință politică, bani se vor găsi, dar voință nu e… Probabil anticipatele nu vor fi în iunie-iulie, așa cum își doresc colegii de la PAS, dar vor fi în august-septembrie”, a mai spus Plîngău.
Cristina Gurez







