Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a oferit detalii despre Congresul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), când urmează să reia activitatea de președinte al formațiunii, informează TRIBUNA.
Congresul va fi organizat cu respectarea regulilor de prevenire a răspândirii infecției COVID-19.
„Nu putem face în format prea larg, există aceste restricții. Cel mai probabil, vor fi în două locații până la 50 de persoane”, a declarat Dodon, în cadrul emisiunii online „Președintele Igor Dodon răspunde”.
Politicianul a spus că la 30 decembrie va fi ales noul președinte al formațiunii, dar va fi aprobat și un nou program politic al PSRM.
„Prioritatea numărul unu va fi pregătirea socialiștilor de alegerile parlamentare anticipate din anul următor. Sunt ferm convins că PSRM va învinge, adică va lua locul întâi la alegerile parlamentare anticipate. Am văzut mai multe pronosticuri. În anul viitor socialiștii, așa cum a fost din 2014, tot timpul au învins în alegerile parlamentare, așa va fi și în 2021”, a spus Dodon.
TRIBUNA amintește: Igor Dodon și-a suspendat calitatea de membru și președinte al PSRM în decembrie 2016, după ce a câștigat alegerile prezidențiale din acel an și, conform legii, funcția de Președinte este incompatibilă cu apartenența la partide politice.
Cristina Gurez







