[ X ]
Știri4 Decembrie 2020 06:00

Maia Sandu, despre plecarea din fruntea PAS și congresul pentru alegerea unui nou președinte al formațiunii

Maia Sandu, președintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Președintele ales al Republicii Moldova, va renunța la funcția de șef de partid, în scurt timp, pentru a merge la Președinție, informează TRIBUNA.

Politiciana, într-un interviu pentru Europa Liberă, a fost întrebată până când va fi în fruntea PAS.

„Înțeleg că până foarte curând. Inițial, am înțeles că pot să stau până prin ianuarie, acum înțeleg că există o prevedere legală care îmi cere să plec din calitatea de membru, să plec de la partid mai devreme, și bineînțeles că sunt gata să fac asta”, a declarat ea.

Cât despre desfășurarea unui congres și alegerea noii conduceri, Maia Sandu a dat de înțeles că lucrul acesta se va întâmpla anul viitor.

„Nu cred, un congres serios, cu alegeri serioase, într-un partid, nu se fac într-o lună. Pentru asta e nevoie de un proces mai îndelungat, așa încât să se facă consultări, așa încât toate organizațiile locale să poată să participe. Deci, Partidul Acțiune și Solidaritate este un partid serios, cu o democrație autentică, care nu-și alege următorul președinte într-o lună. De aceea, alegerile vor avea loc în anul 2021”, a subliniat ea.

TRIBUNA amintește: „Până la validarea mandatului, candidatul ales la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova prezintă Curţii Constituţionale confirmarea faptului că nu este membru al vreunui partid politic şi nu îndeplineşte nicio altă funcţie publică sau privată” – conform legislației.

 

Cristina Gurez

 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Economia naţională prin prisma integrării europene: efecte pozitive, provocări şi riscuri  Despre integrarea europeană a Republicii Moldova se vorbeşte mult, dar despre schimbările prin care va ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...