„Votul diasporei – În afara țării a votat un număr record de alegători – 149 178, ceea ce a surprins practic pe toată lumea, or, în condiții de pandemie și restricții impuse în mai multe state, cetățenii din diaspora au ieși la vot în număr mai mare chiar decât în turul al doilea al prezidențialelor din 2016, când au participat la secțiile de peste hotare peste 138 de mii de alegători” – aceasta este una dintre cele zece surprize din primul tur al alegerilor prezidențiale incluse în clasamentul realizat de portalul TRIBUNA.
O altă surpriză este rezultatul înregistrat de Maia Sandu. „Deși toate sondajele anunțau că va exista și turul II, niciunul dintre cele publicate în campania electorală și nici sondajele telefonice din ziua alegerilor nu au declarat-o pe Maia Sandu drept candidatul cu cel mai înalt scor în primul tur – 36.16% (487 635), fiind urmată de Igor Dodon – 32.61% (439 866), care, de fapt, era anunțat fruntaș în cadrul cercetărilor” – menționează sursa.
Și rezultatul înregistrat de Renato Usatîi a fost neașteptat:
„Pentru multă lume cele 16,90% obținute de candidatul Partidului Nostru, Renato Usatîi, în cadrul primului tur de scrutin a fost o surpriză, având în vedere că a fost înaintat de un partid extraparlamentar, iar el nu a mai participat la alegeri prezidențiale”.
Clasamentul integral poate fi accesat AICI.
Cristina Gurez







