[ X ]
Important8 Noiembrie 2020 10:00

TOP-10 surprize în primul tur al alegerilor prezidențiale

La 1 noiembrie curent în Republica Moldova s-a desfășurat primul tur al alegerilor prezidențiale, iar în cadrul acestui scrutin au fost înregistrate o serie de surprize și noutăți, astfel că TRIBUNA a realizat un clasament al faptelor diverse constatate în acea zi.

1.Votul diasporei

În afara țării a votat un număr record de alegători – 149 178, ceea ce a surprins practic pe toată lumea, or, în condiții de pandemie și restricții impuse în mai multe state, cetățenii din diaspora au ieși la vot în număr mai mare chiar decât în turul al doilea al prezidențialelor din 2016, când au participat la secțiile de peste hotare peste 138 de mii de alegători.

2.Rezultatul înregistrat de Maia Sandu

Deși toate sondajele anunțau că va exista și turul II, niciunul dintre cele publicate în campania electorală și nici sondajele telefonice din ziua alegerilor nu au declarat-o pe Maia Sandu drept candidatul cu cel mai înalt scor în primul tur – 36.16% (487 635), fiind urmată de Igor Dodon – 32.61% (439 866), care, de fapt, era anunțat fruntaș în cadrul cercetărilor.

3.Rezultatul înregistrat de Renato Usatîi

Pentru multă lume cele 16,90% obținute de candidatul Partidului Nostru, Renato Usatîi, în cadrul primului tur de scrutin a fost o surpriză, având în vedere că a fost înaintat de un partid extraparlamentar, iar el nu a mai participat la alegeri prezidențiale.

4.Prezența la vot în Chișinău

În municipiul Chișinău și-au exercitat dreptul la vot 289 789 de cetățeni, ceea ce este o surpriză, dacă e să comparăm cu prezența la vot la alegerile locale din 2019, când în primul tur au participat 229 898 de alegători, iar în turul al doilea – 240 783 alegători.

5.Cel mai mare număr de secții de votare deschise peste hotare

139 de secții de votare au fost deschise în străinătate pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie, în creștere față de alegerile prezidențiale din 2016 (100 de secții) și față de parlamentarele din 2019 (115 secții). Și faptul că s-a reușit deschiderea tuturor acestor secții în primul tur de scrutin a fost oarecum o surpriză, or doar cu câteva zile înainte de scrutin unele birouri electorale încă nu aveau răspuns de permisiune de la autoritățile statelor de reședință, având în vedere contextul pandemic și restricțiile impuse.

6.Prezența la vot în regiunea transnistreană

Și aici participarea la vot a constituit o surpriză, însă nu e vorba de un număr mare, ci din contra. În pofida așteptărilor precum că în regiunea din stânga Nistrului va fi înregistrată participare masivă, la vot au participat 14 269 alegători. La alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 au participat la vot peste 19 000 de persoane, iar în turul al doilea al scrutinului prezidențial din 2016, circa 15 000 au votat până la ora 19:00.

7.Numărul solicitărilor pentru urna mobilă

39 919 alegători au solicitat votarea cu urna mobilă în primul tur al alegerilor prezidențiale. Din numărul total de solicitări, 1 616 au venit din partea alegătorilor cu simptome ale infecției respiratorii COVID-19, iar în 38 303 de cereri au fost invocate alte motive temeinice.

8.Doi candidați au obținut mai puține voturi decât semnăturile prezentate

Candidatul Blocului „Unirea”, Dorin Chirtoacă a obținut 16 157 de voturi, dar a colectat și a prezentat la CEC peste 23 de mii de semnături pentru înregistrarea în cursă. Candidatul PLDM, Tudor Deliu a acumulat 18 486 de voturi, dar a prezentat pentru înregistrare peste 21,3 mii de semnături.

9.Cea mai înaltă și cea mai scăzută rată în țară

În țară, cea mai înaltă prezență s-a înregistrat în raionul Ocnița – 47, 41 % dintre cetățenii cu drept de vot. Cea mai scăzută rată s-a înregistrat în raionul Basarabeasca – 35, 64 %.

10.Secții de vot în corturi

Pentru prima dată, secțiile de vot, în trei localități, au fost amenajate în corturi. Este vorba despre satul Bîc din comuna Bubuieci, municipiul Chișinău, satul Cigârleni din raionul Ialoveni și satul Bogdanovca Nouă din raionul Cimișlia.

Sondaj

  • Ce așteptări aveți de la Președintele RM?

    View Results

    Loading ... Loading ...