[ X ]
Important20 Octombrie 2020 12:55

Pensie minimă de 5000 de lei - obiectivul candidatei la șefia statului, Violeta Ivanov

„Pensii care să le acopere pensionarilor din țară cheltuielile pentru o viață decentă” este unul din obiectivele programului electoral „Moldova 2024” al Violetei Ivanov, candidata Partidului „ȘOR” la funcția de șef al statului, informează TRIBUNA.

Ivanov a scris, pe pagina sa de Facebook, că ea și echipa sa își propun să realizeze un plan de acțiuni privind majorarea pensiei minime până la 5000 de lei.

„Suntem obligați să nu lăsăm bătrânii noștri să trăiască în sărăcie. Bătrânii noștri, care întruchipează înțelepciunea țării, merită tot ceea ce este mai bun: pensii normale, asistență socială calitativă, servicii medicale și medicamente de bază gratuite, facilități și susținere largă”, a scris candidata Partidului „ȘOR”.

Violeta Ivanov consideră că statul trebuie să le asigure toate condițiile pensionarilor pentru un trai demn. „Este de datoria statului să ofere pensionarilor pensii, indemnizații și ajutoare financiare ce le-ar permite să trăiască o viață decentă. Să nu admitem situații când bătrânii noștri sunt nevoiți să lupte pentru supraviețuire, ci să le oferim toate condițiile pentru un trai demn”, a subliniat ea.

Un alt obiectiv anunțat în ajun de Violeta Ivanov, ce vizează pensionarii, este cel cu privire la acordarea compensațiilor de stat care să acopere cu până la 50% din plățile facturilor la consumul de energie electrică, gaz și apă.

Cristina Pendea

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Regiunile fără bani sunt hărți, nu reforme Revin la subiectul regiunilor pentru că, chiar în aceste zile (de weekend pt unii), cineva vrea să ratăm ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...