[ X ]
Breaking news8 Octombrie 2020 14:15

Dodon, la discuții cu Krasnoselski: Acest caz urmează să intre pe agenda de discuții a formatului de negociere 5+2

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon afirmă că, situația referitoare la cei doi cetățeni moldoveni răpiți zilele trecute este una extrem de gravă și a generat imediat o reacție promptă a conducerii țării și a instituțiilor statului, informează TRIBUNA.

„Principala preocupare a fost eliberarea cât mai rapidă a cetățenilor noștri, iar demersurile făcute au adus rezultatele dorite. Personal am avut o discuție cu liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, în care i-am cerut să intervină prompt în eliberarea cetățenilor noștri și să ia măsurile care se impun pentru responsabilizarea celor care au comis această gravă ilegalitate. Salut intervenția promptă și eficientă a instituțiilor noastre în acest caz și le cer să întreprindă mai departe cu fermitate toate acțiunile legale pentru a clarifica acest caz, dar și pentru a preveni pe viitor apariția unor asemenea situații. De asemenea, acest caz urmează să intre pe agenda de discuții a formatului de negociere 5+2, ca un precedent extrem de periculos, care trebuie clarificat”, a scris Dodon, pe o rețea de socializare.

Cristina Pendea

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Regiunile fără bani sunt hărți, nu reforme Revin la subiectul regiunilor pentru că, chiar în aceste zile (de weekend pt unii), cineva vrea să ratăm ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...