[ X ]
Breaking news4 Septembrie 2020 12:00

Expunerea lui Andrei Năstase – în cunoștință de cauză: „Independența justiției nu este un moft, este o necesitate”

Președintele Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase afirmă că, cea mai recentă comunicare publică a Procurorului General, Alexandr Stoianoglo, readuce în discuție tema reformării justiției, și având în vedere că a activat, la debutul carierei sale profesionale, în calitate de procuror, apoi – avocat, apărător al drepturilor omului și activist civic, a venit cu o reacție, informează TRIBUNA.

„Încă din 2010, anul în care am vorbit public și în premieră despre atacurile raider care se orchestrau la adresa sistemului financiar-bancar al Republicii Moldova, apoi despre spălătoria de zeci de miliarde de dolari și furtul miliardului, mi-am dedicat întreaga activitate eforturilor noastre, ale tuturor, de a elibera țara de oligarhi, mafioți și oportuniști politici care au făcut posibil cel mai mare și programatic jaf financiar la care a fost supusă o țară europeană după cel de-al doilea război mondial. Procurorul General a comunicat public finalizarea unui dosar penal de rezonanță și precizează că există încă procurori care se opun parcurgerii procedurilor judiciare legale, că există procurori care ascund, prin abordările lor, fapte penale, aspect care, așa ne spune Alexandr Stoianoglo, îngreunează activitatea Procuraturii Generale. Dosarul la care face referire Procurorul General are la bază rechizitoriul obiectiv și foarte argumentat al Comisiei parlamentare conduse de colegul meu, Alexandru Slusari, vicepreședintele al Platformei DA si al Parlamentului. Așa cum bine se știe, această comisie a fost înființată în Parlament ca urmare a insistențelor mele repetate”, a scris Năstase, pe o rețea de socializare.

Potrivit lui, independența justiției nu este un moft, este o necesitate, iar această temă va primi din partea sa, în calitate de viitor Președinte al Republicii Moldova, atenția și implicarea atât de necesară.

„Reforma justiției nu se poate face decât dacă cei implicați direct în acest atât de important proiect, fie că vorbim de președintele țării, ca principal garant al bunei funcționări a tuturor instituțiilor statului, fie că discutăm de CSM, de CSP sau de Procurorul General, sunt cu adevărat deciși să sprijine, prin abordările și acțiunile lor, edificarea statului de drept și independența justiției. Înțeleg foarte bine problema cu care se confruntă astăzi Alexandr Stoianoglo deoarece eu, la rândul meu, ca viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Interne, m-am lovit de aceiași inerție cruntă a sistemului la reformă.

Am avut de a face, ca ministru de interne, cu fel de fel de personaje, care dintre care mai dubioase, încremenite în funcții importante, de ani si ani de zile, și deloc dispuși la schimbare. Fără a mă lamenta de acest lucru, am decis să reformez la modul concret Ministerul Afacerilor Interne. Astfel, așa cum bine se știe, am desființat, la doar câteva săptămâni de la momentul preluării mandatului de ministru de interne, Direcția 5 din MAI. Hotărât și foarte responsabil, mi-am asumat decizia, așa cum ar fi făcut orice alt om de stat. Nu am făcut altceva decât să implementez decizia Parlamentului prin care Moldova a fost declarată stat capturat, elaborată și propusă deputaților de mine personal. Din MAI, din fruntea structurilor acestuia, au fost eliminate majoritatea slugilor regimului oligarhic”, a punctat Năstase.

Andrei Năstase a mai spus că, sigur, o mare parte din lucrurile bune se puteau face la timpul lor, toate având ca suport această hotărâre esențială pentru parcursul democratic al Republicii Moldova.

„Din păcate, decizia partenerilor Platformei DA de la acel moment a fost cea de a pune în ramă hotărârea parlamentului și de a împiedica, prin neasumare tacită, demararea procedurilor de curățarea a tuturor instituțiilor statului de cei care, iată, astăzi, împiedică activarea reformelor de care societatea are atât de mare nevoie. Multe, mult mai multe s-ar fi putut face dacă puterea nu ar fi fost cedată lui Igor Dodon, în mod iresponsabil, în luna noiembrie a anului trecut. Pentru a se putea înfăptui reforma, în fruntea statului, în funcțiile importante din stat, trebuie să stea oameni integri, onești și curajoși, iar aceștia trebuie, prin conduita și abordările lor, să ofere tuturor celorlalți încrederea în schimbare, în reforma structurală completă și ireversibilă. Sistemul construit de Plahotniuc și preluat acum de Dodon refuză să înțeleagă că Moldova se schimbă, că oamenii s-au schimbat, că nu mai vor să trăiască așa cum au trăit până acum. Pentru a-i putea anihila definitiv, avem nevoie de hotărâre și asumare completă, de atitudini clare, ferme, foarte serioase. Îmi asum, în fața tuturor cetățenilor Moldovei, această misiune. Pot și știu ce trebuie să fac, în calitate de Președinte, pentru a-i elimina pe toți cei care vor să țină în continuare Moldova captiva intereselor lor oligarhice și mafiote”, a precizat el.

Andrei Năstase a spus în mod repetat: „Republica Moldova are nevoie de un președinte puternic, hotărât și responsabil, un model de asumare și determinare pentru implementarea tuturor schimbărilor de care țara noastră are atât de mare nevoie”. „Moldova nu mai are nevoie de experimente politice, economice, sociale sau juridice, ci are nevoie de CERTITUDINI, de fapte concrete în favoarea democrației, dreptății și prosperității oamenilor țării.  Iată de ce vă îndemn pe toți să fim uniți și să alegem corect pe 1 noiembrie. Vă îndemn să votați pentru unitate, demnitate, adevăr și responsabilitate! Aveți încredere, împreună vom reuși!”, a conchis Năstase.

Andriana Cheptine

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...