Primarul capitalei, Ion Ceban şi-a făcut o obişnuinţă din a merge în vizite la faţa locului, unde au loc lucrări de construcție, reparaţie etc., iar ultima vizită de acest fel a fost pe strada Albişoara. În cadrul acestor vizite, un detaliu se „aruncă” în ochi – în timp ce Primarul vine îmbrăcat corespunzător unor astfel de vizite (pantaloni și tricou etc.), funcţionarii, care-l însoţesc, vin la costum sau unii dintre ei reuşesc între timp să-şi scoată sacoul. Stimaţi funcţionari, avem o sugestie pentru Dvs.: ţineţi tot timpul la îndemână nişte haine potrivite pentru vizitele pe şantier! Nu de alta, dar arătaţi tare nefiresc şi să nu-i vină cumva Primarului ideea că e nefiresc să ocupaţi şi funcţiile pe care le deţineţi acum!
Autor: TRIBUNA
Foto: Primăria capitalei















