„A fost cea mai dificilă sesiune din activitatea mea parlamentară, și cred că va rămâne în istoria țării drept una complicată” – declarația a fost făcută de șeful fracțiunii parlamentare a socialiștilor, Corneliu Furculiță, într-un interviu pentru TRIBUNA.
Socialistul a subliniat că sesiunea „a fost marcată de instituirea stării de urgență, de eforturile majorității parlamentare și Guvernului de a gestiona situația complicată în condiții de pandemie și secetă: de a plăti salariile și plățile sociale, de a dezvolta proiectele economice pe fonul micșorării dramatice a veniturilor la buget, și toate acestea în condițiile încercărilor din partea opozanților din parlament, care au activat în această perioadă după principiul „cu cât mai rău e în țară, cu atât mai bine pentru ei”. Blocarea creditului din Federația Rusă, moțiuni de cenzură asupra miniștrilor și a Guvernului, coruperea fără de precedent a deputaților și plecarea acestora din Partidul Democrat spre alte formațiuni politice, tentative de a corupe deputați din fracțiunea socialiștilor: acesta a fost „ajutorul” opoziției în această perioadă, suplimentat de inițiative populiste și iresponsabile, chemări la proteste și acțiuni de nesupunere autorităților statului”.
TRIBUNA precizează: Corneliu Furculiță este la al doilea mandat de deputat. El și-a început activitatea în Parlament în 2014.
Interviul integral poate fi citit AICI.
Andriana Cheptine







