[ X ]
Important4 Iulie 2020 15:00

Precizările Președintelui Dodon: „Anul e greu, dar mergem înainte pentru că oamenii așteaptă aceste lucruri de la guvernare”

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon susține că drumurile din toate localitățile țării vor fi reparate, informează TRIBUNA.

Potrivit șefului statului, inițiativa sa a început deja să fie pusă în practică.

„Drumurile vor fi reparate. Practic fiecare localitate din Moldova, așa cum am promis la începutul acestui an, în pofida crizei, vor avea câte cel puțin un milion de lei pentru reparația drumurilor locale”, a declarat Dodon, în cadrul ediției speciale „Președintele răspunde”.

Igor Dodon a spus că, în total, pentru implementarea Programului național „Drumuri Bune pentru toți”, în acest an din bugetul de stat vor fi alocați peste 1,37 de miliarde de lei.

„Anul e greu: criză economică, buget…, dar mergem înainte pentru că oamenii așteaptă aceste lucruri de la guvernare”, a spus Dodon.

Președintele a anunțat că, în paralel, cu reparația drumurile se desfășoară și lucrările de amenajare a sistemelor de aprovizionare cu apă a localităților din țară.

Cristina Pendea 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Despre protejarea clădirilor istorice – puţin din alt unghi de vedere În ultima perioadă, în spaţiul public, deşi destul de „timid”, dar a reapărut o temă de discuţii mai ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...