[ X ]
Important1 Iunie 2020 07:00

Averea noului director al Agenției Naționale de Antidoping. A obținut zeci de mii de euro la nuntă, anul trecut!  

Victor Zubcu a fost numit în funcția de director general al Agenției Naționale Antidoping la 29 aprilie curent, dar o perioadă, se pare că, nu a deținut vreun loc de muncă. Cel puțin asta arată declarația sa de avere – depusă la numirea în noua calitate, informează TRIBUNA.

Zubcu indică, pentru 2019, veniturile soției sale din salariul de la Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 – 195 946 lei.

De asemenea, indică 35 800 de euro – din cadouri de la nunta jucată în 2019.

Fostul ministru deține un apartament, cumpărat din 2018, de 68,85 m.p., cu valoarea de 666 213 lei, dar și o colecție a cărei valoare depășește suma a 20 de salarii medii pe economie.

El mai notează și despre un depozit bancar de 7000 de euro, dar și o datorie – din 2020, scadentă în 2021, suma inițială fiind 324 183 lei.

TRIBUNA amintește: Ultima funcție publică ocupată de Victor Zubcu, până la cea sus-menționată, a fost de ministru al Tineretului și Sportului (20 ianuarie 2016 – 25 iulie 2017).

Cristina Gurez

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Piaţa construcţiilor în UE în 2026: evoluţie moderată şi prognoze prudente  În timp ce piaţa construcţiilor din Republica Moldova, în primul semestru al anului curent, a intrat ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...