Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a anunțat că, în perioada 10-26 martie curent au fost evacuați aproape 3 mii de cetățeni din mai multe țări, fiind aduși în țară.
După cum informează TRIBUNA, Igor Dodon a menționat că, evident, își dorește ca moldovenii să revină acasă.
„Noi vrem, stimați concetățeni, să reveniți acasă, dar haideți, să vedem când și cum. În primul rând, nu credeți în politicienii care vă organizează chartere. Nu politicienii le organizează. Fiecare avion charter trebuie să primească avizul Comisiei Situații Excepționale. Sunt foarte mulți șarlatani acum care fac business, fac bani pe voi. Biletul la charter e 200, dar vouă vi-l vând cu 270. Fac bani pe nevoile oamenilor. De aceea, nu vă aventurați. Autoritățile statului fac tot posibilul, în măsura posibilităților, ca oamenii să revină acasă. În decizia Comisiei Situații Excepționale este indicat expres că MAEIE este unica instituție care se va ocupa de acest subiect, aveți numărul Ministerului, Ambasadelor. A fost luată decizia că, în primul rând, Ministerul va întocmi lista cetățenilor care intenționează să revină în RM. Va înainta această listă Comisiei și mai departe va fi organizat charter. Prioritate o să acordăm copiilor, studenților, persoanelor aflate la tratament medical și altor cetățeni aflați în dificultate”, a spus Dodon, în cadrul ediției speciale „Președintele răspunde”.
Totodată, șeful statului a mai spus că ei se gândesc cum să-i ajute pe cetățeni să se încadreze mai rapid în viața economică și socială din RM.
„Poate vom veni cu unele idei de susținere pentru dvs. Dvs.. Marea majoritate care sunteți în afara țării sunteți persoane active, care ați putea să faceți foarte multe lucruri în RM. Noi chiar ne dorim ca, dacă reveniți acasă, să rămâneți acasă. De aceea, pregătim programe și pentru Dvs., astfel încât revenind acasă să vă ajutăm să vă lansați în diferite activități sociale, economice, să creați locuri de muncă. Dacă să fiu foarte sincer, eu consider că asta este o provocare pentru RM. Ar fi ideal ca 100 -200 de mii de moldoveni să revină acasă și să rămână acasă. Vă îndemn – reveniți acasă, dar haideți să revenim în etape. Creăm condiții. Nu vă aventurați”, a mai spus Dodon.
Andriana Cheptine







