Deputatul din fracțiunea „PAS, BLOCUL ACUM”, Dumitru Alaiba îndeamnă cetățenii să fie solidari cu antreprenorii locali.
După cum informează TRIBUNA, într-o postare pe blogul său, Dumitru Alaiba îndeamnă cetățenii, când fac cumpărături, să facă „mici acte de eroism, în liniște”.
„Pentru că îți pasă. Cumpără cât mai multe produse locale, cel puțin în perioada asta. Încă nu avem cifrele, dar e clar – economia noastră trece printr-o turbulență periculoasă din cauza pandemiei. Efectele vor fi drastice. Este clar. Unele sectoare au de suferit. Pe unii îi putem ajuta, cât de cât, cu fiecare leu pe care îl cheltuim. Acum, mai mult ca niciodată, este cazul să susținem producătorii locali. În special pe cei mici, care nu au rezerve financiare, nu au acces la piețe de desfacere, dar au credite, datorii și produse care se alterează. Producătorii locali sunt cei care plătesc taxe aici, ei sunt cei care creează locuri de muncă în economia asta, ei sunt cei care creează creștere și tot ei sunt cei care suportă pierderi imense zilele astea. Tot de la ei statul se așteaptă la cât de cât ceva impozite, pentru a menține finanțele publice în ordine”, a scris deputatul.
Potrivit lui, fiecare dintre noi ar putea ajuta. „Haideți să facem un mic efort și să le dăm lor banii. Haideți să renunțăm la pofte de produse de import, pe cât se poate. Chiar dacă, poate, nu totdeauna avem cel mai calitativ produs moldovenesc. Chiar dacă, poate, uneori e cu 50 de bani mai scump. Dați-vă banii producătorilor locali, cel puțin pentru moment. Așa vă ajutați tot pe voi, fără să vă dați seama, poate. E în interesul nostru, al tuturor, ca economia să supraviețuiască și să suporte cât mai puține pierderi. Cu un mic efort de la fiecare, ușurăm lovitura pe care antreprenorii locali deja o simt și ajutăm economia să continue să lucreze în aceste perioade grele. E vorba de atitudine și de solidaritate. Asta nu vine să anuleze măsurile care trebuie luate de stat pentru a compensa pierderile. Mai mult să le completeze. Gândiți-vă la omul care muncește și vă spune mulțumesc. Doar câteva gânduri de care vă rog să țineți cont data viitoare când faceți cumpărături. Prețuiți fiecare leu pe care îl dați și luați aminte cui i-l dați”, a mai scris Alaiba.
Andriana Cheptine







