[ X ]
Breaking news18 Februarie 2020 13:15

Posibilitățile de extindere a cooperării economice cu Belarus - subiect de discuție între Speaker și Ambasadorul acestei țări!

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, s-a întâlnit, astăzi, cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Belarus în Moldova, Serghei Ciciuk.

După cum informează TRIBUNA, potrivit unui comunicat de presă, la întrevedere au fost discutate oportunitățile de intensificare a cooperării între țările noastre, în special în domeniul comercial-economic.

În acest sens, va fi formulată o listă cu propuneri de proiecte investiționale bilaterale în complexul agroindustrial, în sfera asamblării de mașini specializate, dar și în domeniile mediului și sănătății. Propunerile urmează a fi examinate în cadrul grupurilor parlamentare de prietenie, comisiei mixte interguvernamentale, direct între agenți economici.

Zinaida Greceanîi a exprimat încrederea în realizarea cu succes a inițiativelor lansate. „Republica Belarus întotdeauna a fost un partener deschis al Republicii Moldova, vom fi bucuroși să continuăm cooperarea noastră bună”, a menționat Președintele Parlamentului.

Serghei Ciciuk a transmis Speakerului Zinaida Greceanîi invitația Președintelui Adunării Naționale a Republicii Belarus, Vladimir Andreicenko, de a efectua o vizită oficială în Belarus.

Andriana Cheptine 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Regiunile fără bani sunt hărți, nu reforme Revin la subiectul regiunilor pentru că, chiar în aceste zile (de weekend pt unii), cineva vrea să ratăm ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...