[ X ]
Important13 Ianuarie 2020 11:30

Andrei Năstase dezvăluie care este regretul său din 2019!

Președintele Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, susține că, anul 2019 i-a adus şi împliniri, şi victorii, dar şi rocade politice neaşteptate. Despre aceasta el a dezvăluit într-un interviu pentru oficial.md.

După cum informează TRIBUNA, Andrei Năstase a spus că a fost anul unor turbulenţe electorale, dar şi al unor speranţe realizate, a curajului şi a libertăţii pe care le-am simţit cu toţii și la care a adus și el o modestă contribuție

„Am devenit mai experimentaţi, mai profesionişti, ne-am coagulat rândurile şi am crescut echipele. Oamenii cu caracter şi demnitate sunt cea mai mare valoare a noastră. Este important că am demonstrat că se poate guverna și altfel decât de la independență încoace şi am învăţat că trebuie să insistăm mai mult atunci când avem dreptate și suntem convinşi că ştim exact care este soluţia potrivită. Regret că noi, reprezentanții Platformei DA, nu am reușit să convingem partenerii de guvernare și pe cei cu care am constituit o majoritate parlamentară vremelnică despre necesitatea stringentă de implementare a Declaraţiei Legislativului privind starea de captivitate a statului şi acest act a rămas nevalorificat. Dacă am fi adoptat legile speciale inerente acestei Declaraţii, respectând, bineînțeles, rigorile constituționale, lucrurile s-ar fi desfăşurat altfel. Instituţiile statului ar fi fost eliberate rapid şi nu s-ar mai fi putut reveni vreodată la autocraţie. Dar, repet, toate victoriile de până acum, inclusiv eliberarea țării în mod pașnic, fără sânge, de cel ce o capturase se datorează oamenilor demni, cinstiți, drepți și curajoși și doar de dorința sinceră și de curajul acestora depinde eliberarea definitivă a țări, salvarea ei de un sinistru trădător de neam, o marionetă teleghidată din exterior și un laș care își arogă astăzi merite pe nedrept”, a mai spus Năstase.

Andriana Cheptine 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...