Primarul orașului Vadul lui Vodă, Iurie Onofreiciuc, a fost premiat de TRIBUNA pentru rezultatele obținute la alegerile locale. Cu această ocazie, Iurie Onofreiciuc ne-a spus cum a fost pentru el anul 2019.
„Nu aș spune că a fost atât de ușor. A fost anul foarte greu la capitolul finanțe pentru realizarea acelor proiecte care erau puse în sarcina noastră să fie realizate. A fost an electoral. A fost și murdărie și minciuni, dar nu m-am uitat la aceasta. Ceea ce a fost planificat și trasat să facem pentru 2019, practic a fost realizat. Chiar am realizat și mai multe decât ne-am pus în sarcină, având posibilitățile financiare, și respectiv, încheiem anul pe o notă bună. Sperăm că vom petrece cu bine Revelionul și, începând cu 2 ianuarie, ne implicăm în muncă zi de zi, pentru a realiza acele obiective pe care ni le punem în sarcina noastră pentru următorii 4 ani. Avem deja sarcini pe care trebuie să le realizam neapărat. Acestea au fost deja distribuite responsabililor, în așa mod ca, în 2024, să fie realizate promisiunile făcute în campania electorală. Probabil, acesta este și succesul meu pe parcursul anilor, făceam un program înainte de a candida, unul real, posibil de realizat, mă străduiam să mă țin de acest program”, a spus Iurie Onofreiciuc.
Cristina Parfeni







